BUCUREȘTI, 18 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Unul dintre cei mai apreciați internauți, economistul și analistul Dan Diaconu, devenit o adevărată celebritatea în mediul on line, scrie un text excepțional, în care reiterează povestea trădării celor care ne-au făcut bine.
Diaconu, autor al apreciatului blog ”Trenduri economice”, mărturisește că se simte ”cuprins de disperare când văd cum, cu atâta seninătate, asistăm pasiv la propria lichidare”.
”Suntem un popor eminamente laș, căldicel, care se retrage atunci când e cazul să-și arate puterea și se ridică abia atunci când e prea târziu și nu se mai poate face nimic”, scrie Diaconu, subliniind că ”e o dimensiune tragică în toată această atitudine paradoxală a noastră”.
Dar, punctează economistul, nu-i doar atât – ”un diavol ne împinge de la spate și ne îndeamnă, de fiecare dată, să-l lichidăm pe cel care ne-a făcut bine sau ne-a îndemnat pe calea cea bună”.
Altfel spus, ”ce să ne mai mire în condițiile în care istoria noastră națională e clădită pe trădări mârșave?”.
”V-ați întrebat vreodată cum a fost posibil ca un domn al locului să fie forțat - sub amenințarea revolverului - să plece pentru a face loc unui principe străin? Și cum de atunci poporul a stat pasiv precum un bou, privind ticăloșii și nefăcând nimic?”, punctează Diaconu trădarea care a marcat fondarea statului român.
Apoi, episodul Ceaușescu, când ”singura țară din lume - în afară de Vatican - care nu a avut datorii externe era România”.
”A fost, probabil, cea mai puternică declarație de independență care putea fi făcută în condițiile lumii de azi”, spune economistul, dar ”în loc să-i ridice statuie, românii l-au împușcat pe Ceaușescu în ziua de Crăciun ca pe un câine”.
În ce situație ne adusese Ceaușescu? ”Singurul conducător din Est care-a fost lichidat în condițiile în care - în ciuda foametei de zece ani pe care-am suferit-o - aveam poziția economică cea mai favorabilă”, spune Diaconu.
Revenind la zilele noastre, Diaconu comentează imaginile apărute cu vila profesorului Beuran: ”Mă uit cum au scos imbecilii fotografii cu casa profesorului Beuran și cum se mai dau cu fundul de pământ întrebându-se „cu ce bani a făcut căsoaia aia?””.
”Păi ce-ați fi vrut, imbecililor? Să trăiască în bordei?”, reacționează revoltat Dan Diaconu, aducând aminte de episoadele stupide de la Revoluție. ”La fel vă dădeați și cu fundul de pământ la Revoluție când urlați că „Nicu Ceaușescu avea în mașină două cartușe de Kent și-un pachet de cafea”. Păi cât de prost să fii ca să te-agiți pentru atâta lucru?”.
În fapt însă, e vorba de o mentalitate generală, care reiese din aceste exemple: ”o națiune să-și caroteze cu atâta ardoare elitele, să toarne apă fierbinte la rădăcina oricărui lăstar care îndrăznește să se ridice”.
”Asta se întâmplă deoarece toată lașitatea pasivității capătă forme monstruoase de solidaritate atunci când trebuie să-l distrugă pe celălalt: „Decât ăla mai bine să vină un străin!” - e strigătul imbecil care urlă dintr-un întuneric al sufletului nostru pe care nu suntem capabili să-l eliminăm”, scrie Diaconu.
Și, culmea e că, în ciuda acestui comportament irațional, ”când e vorba să dăm ochi cu unul care-a reușit în afara țării devenim brusc slugarnici și ne punem la picioarele lui cu aceeași solidaritate cu care l-am fi ucis prematur”, atrage atenția Diaconu.
”Atunci când bietul Țuțea spunea că „am făcut treisprezece ani de pușcărie pentru un popor de idioți” avea perfectă dreptate”, scrie Dan Diaconu , subliniind că ”aceeași dreptate pe care-o avea și Brâncuși când, cu năduf a spus: „v-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci și și mai proști””.
Întrebarea ar fi - de ce se-ntâmplă toate acestea? ”Părerea mea e că avem de-a face cu două părți are României”, consideră Diaconu.
”Pe de-o parte adevăratul popor care are curățenia necesară pentru a nu se lăsa pradă acestor instincte autohtone, dar care e în minoritate și, de cealaltă parte populația masificată care-i o structură diformă, animalică, fără nicio lege și haotică în sine”, explică analistul.
În acest context însă, Diaconu tinde să creadă că ”abia când vom înțelege care-i poporul, adică atunci când vom putea distinge curatul de necurat, abia atunci ne vom putea trezi”.
”Și cum acel moment nu-l văd să fie în niciun caz prea curând singura îndeletnicire a celor care se cred parte a acestui popor trebuie să fie cea de menținere a propriei curățenii, de deparazitare continuă până la momentul marii întâlniri”, conchide analistul, subliniind că, în ciuda faptului că ”nu-i nimic optimist în ceea ce-am scris, dar e mai bine să privim realitatea așa cum e decât să ne facem iluzii și să ajungem la regrete inutile”.