BRUXELLES, 17 feb - Sputnik, Daniela Porovăț. Vorbind despre realizările Ungariei din ultimii zece ani, Orban a spus că niciun deceniu din ultimii 100 de ani nu a fost caracterizat de o creştere sustenabilă, în paralel cu păstrarea echilibrului intern şi extern. Toate acestea s-au realizat în condiţiile menţinerii inegalităţilor de ordin material la un nivel moderat, în comparaţie cu scara europeană, altfel spus de avantajele creşterii au putut să beneficieze pături largi ale societăţii, a mai spus Orban.
Investiţiile în Ungaria şi exporturile au atins cote record anul trecut, a declarat Orban, menţionând că Ungaria se află pe locul 94 în lume ca populaţie şi pe locul 34 ca volumul al exporturilor.
Orban a precizat că Ungaria a reuşit să găsească un teren comun de înţelegere cu vecinii săi Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia - care se bazează şi ele pe valorile naţionale - şi este în măsură să angajeze o largă cooperare şi să formeze alianţe cu aceste ţări.
"Istoria a oferit o nouă şansă popoarelor din Europa Centrală pentru a construi - pe baza intereselor naţionale ale fiecăruia- un nou sistem de alianţe, astfel încât să pute să ne apărăm împotriva ameninţărilor atât din Est, cât şi din Vest", a declarat Orban.
Critici la adresa Uniunii Europene și a FMI
"În ultimii zece ani, am învăţat că Europa nu se află la Bruxelles. Europa suntem noi şi nu trebuie să ne conformăm elitelor epuizate de la Bruxelles. Mai înainte credeam că Europa este viitorul nostru, astăzi ştim deja că noi suntem viitorul Europei", a declarat el.
Soluția pe care o propune Orban este restabilirea respectului faţă de sentimentul naţional.
"Am considerat că ori vom găsi o cale, ori o vom crea noi. Dar pentru că drumurile desemnate de Bruxelles şi Washington nu erau viabile pentru noi, am fost nevoiţi să facem o cale nouă”, a afirmat premierul ungar.
El a menționat printre reușite faptul că FMI a fost trimis acasă, că împrumuturile au fost rambursate înainte de termen, că au fost create 850 000 de locuri de muncă, că a fost eliminată "viaţa de parazit", că finanţele sunt din nou în regulă, că angajaţilor li s-a oferit respect şi apreciere, că familiile au primit recunoştinţă, că a început unificarea naţiunii, iar comunităţile maghiare de peste graniţele Ungariei au fost conectate cu patria mamă.
"Dacă le-am fi acceptat sfatul, acum Ungaria ar fi într-o secţie a unui spital, iar perfuziile împrumuturilor de la FMI şi de la Bruxelles ar atârna din membrele ei, iar robinetele împrumuturilor ar fi dirijate de George Soros", a declarat Orban.
În termeni de creştere economică, economia europeană şi în special cea a zonei euro a stagnat pur şi simplu, a apreciat Orban, subliniind că Ungaria că 85% din exporturile Ungariei merg spre aceste ţări.
Orban a spus că, în timp ce creșterea economică a Ungariei, de 4,9%, a depășit în general media europeană, Ungaria este încă strâns legată de performanțele economice ale Europei.
„Deci, problema lor economică este și problema noastră. Singura întrebare este în ce măsură va mai fi problema noastră”, a spus Orban.
Orban a dat astfel semnalul că nu mai dorește ca dezvoltarea economică a Ungariei să mai fie legată de piața europeană și că nu vrea să depindă de evoluția viitoare a UE din punct de vedere economic pentru că UE nu are perspective de creștere.