Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Cîțu răstoarnă logica: instabilitatea politică ar avea un efect pozitiv pentru România!

Ministrul de Finanțe Florin Cîțu a inventat o logică paralelă a instabilității politice provocate de alegerile anticipate. În toată lumea, instabilitatea dăunează unei țări, dar Cîțu spune că României îi face bine
Sputnik

BUCUREȘTI, 14 feb - Sputnik, Marius Holdean. Ministrul de Finanțe a lansat pe pagina sa de Facebook o nouă teorie politică, una originară și care nu a mai fost întâlnită în analele istoriei. Și anume, spune Cîțu, alegerile anticipate au un ”efect pozitiv pentru ratingul de țară”. Evoluția cursului leu-euro spune cu totul altceva, dar Cîțu se ghidează după principiul de a nu lăsa realitatea să îi strice o teoriile abracadabrante.

Cîțu se laudă în aceeași postare că a comunicat transparent și permanent cu investitorii, agențiile de rating, partenerii instituționali. Adică le-a dat raportul adevăraților stăpâni din afara țării, pentru care, e posibil ca instabilitatea politică din România să fie într-adevăr un lucru bun pentru că pot face profit mai ușor și cumpăra ce a mai rămas din România mult mai ieftin.

Cîțu recunoaște – ”Tot ce facem e susținut de FMI”! Se confirmă alerta lui Daniel Zamfir

Cîțu își continuă laudele paralele cu realitatea afirmând că ”dobânzile SCAD în fiecare zi”, deși Guvernul se împrumută foarte scump de la bănci.

Dar cireașa de pe tort este că ministrul de Finanțe îi liniștește pe români cu faptul că agenția de rating Moody’s ar fi declarat că alegerile anticipate ar aduce o nouă agendă politică, pozitivă ”dintr-o perspectivă a creditului”. Firește, agenția e interesată de cât de bine le merge investitorilor străini în România, dar Cîțu e fericit că Guvernul Orban ”are susținerea și încrederea investitorilor, a agențiilor de rating și a partenerii instituționali din UE și SUA”.

Încheierea postării este apoteotică și patologică, în același timp. În timp ce România se pregătește pentru o terapie de șoc după alegeri (doar de aceea se grăbește PNL cu anticipatele), sănătatea trece în mâini private și totul o ia în direcția cedării totale a economiei românești către companiile străine, Cîțu are o revelație unică: ”Urmează lucruri fantastice pentru români. V-am promis și așa vom face”.

Numai să reziste românii și țara la lucrurile ”fantastice” care vor urma...