Un editorial de Serghei Savciuk
Dacă eliminăm tensionarea artificială în raport cu coronavirusul din China, principalele știri din această săptămână au vizat fricțiunile dintre Rusia și Belarus în privința livrărilor de gaze și tranzitul petrolului. Încă de la începutul anului, Minskul a luat o poziție controversată, negociind preferințe suplimentare și refuzând să accepte rezultatele reformei fiscale care s-au răsfrânt anume asupra sectorului petrolier rus. În urma întâlnirii de la Soci, mai multe neînțelegeri, chiar dacă nu au fost soluționate, atunci au fost discutate și scoase parțial de pe ordinea de zi.
În același timp, vin vești din Polonia, despărțită de noi (de Rusia) de același Belarus. În special, viceprim-ministrul Jacek Sasin, într-un interviu acordat publicației poloneze RFM24, a declarat că țara nu va mai cumpăra cărbune din Rusia. Această decizie a fost luată după ce reprezentanții Uniunii Poloneze a Minerilor ”August 80” au blocat calea ferată din apropierea centralei Laziska din orașul cu același nume din Voievodatul Silezia. Organizatorii acțiunii au anunțat că, dacă statul nu renunță să cumpere cărbune rusesc, atunci pe 17 februarie va începe o grevă de avertizare a celor din industrie, iar dacă acest lucru nu va produce efect, pe 28 februarie minerii vor veni în capitală și se vor merge să protesteze la Seim.
Pentru a înțelege premisele situației actuale, trebuie să înțelegeți structura sectorului energetic din Polonia, în general, și relația acesteia cu industria de extragere a cărbunelui, în special.
Întreaga istorie a Poloniei, dezvoltarea și devenirea sa modernă este legată de cărbune. Subsolul țării este extrem de bogat în această fosilă, de aceea nu este surprinzător faptul că accentul din sectorul energetic a fost pus pe tipul de combustibil care se află în apropiere și este ieftin. Și dacă, de exemplu, în Germania predomină cărbunele brun (lignitele), atunci subsolul Poloniei oferă cărbuni negri. Acest tip de cărbuni se găsește în două bazine: Silezia și Lublin, și 67% din rezerve fiind cărbuni de energie, iar restul este clasificat drept cărbune de cocs. Cărbunele brun poate fi găsit în toată țara, iar astăzi polonezii exploatează aproximativ treizeci de mine. Cele mai mari sunt situate în orașele Adamow, Konin, Belchatow, Turuv și Legnica.
Într-o perioadă în care țările din Lumea Veche se află sub presiunea școlarilor preocupați de mediu să renunțe la extragerea și utilizarea cărbunelui, Polonia nici măcar nu încearcă să imite aceasta.
La summitul ONU din decembrie privind problemele de mediu, Varșovia, prin intervenția lui Mateusz Moravecki, și-a anunțat ferm poziția. Cărbunele stă la baza securității energetice a țării și nu există nici cea mai mică posibilitate de a renunța la acesta: nici financiar, nici pur tehnic.
Iar pentru ași demonstra fermitatea poziției sale, cu puțin timp înainte de începerea summitului din orașul Zloczew, a fost deschis solemn un nou sector de extragere a cărbunelui brun, atât de mare încât a fost nevoie să strămute trei mii de familii pentru a-l deschide.
Alegerea Varșoviei este absolut clară. Începând cu 2018, „aurul negru” constituia aproximativ 50 la sută din sectorul energetic, iar în sectorul energiei electrice, din cele 825 de terawatt/oră produse anual, rata utilizării cărbunelui este de tocmai 80%.
Și încă câteva date. Conform celor mai recente date oferite de Eurostat, în 2017, polonezii au ars 73,8 milioane de tone de cărbune în cuptoarele caselor și uzinelor lor, care este cu douăzeci de milioane mai mult decât Germania, care s-a poziționat pe locul doi. De asemenea, Polonia deține întâietatea și la extragere: 65,4 milioane de tone, ceea ce constituie 82% din toată producția europeană.
Acum doi ani, volumul importurilor și exporturilor de cărbune în Polonia era aproape egal. Companiile locale de exploatare a cărbunelui au vândut în medie aproximativ zece milioane de tone pe an și cam la fel au ajuns în țară din străinătate - din Rusia, Australia, Mozambic și, desigur, din SUA. O astfel de schemă a asigurat simultan activitatea minerilor polonezi și a acoperit deficitul anumitor tipuri de cărbune necesare anumitor ramuri din industrie.
În 2018, însă, guvernul polonez și-a mărit brusc achizițiile de cărbune din străinătate, importând aproximativ 20 de milioane de tone. Conform rezultatelor celor nouă luni din 2019, au fost achiziționate 12,3 milioane tone, dintre care opt au reprezentat livrări din Rusia. Astfel, guvernul s-a asigurat de temperaturile reci de durată. Dar toamna s-a terminat, iar în locul acesteia a venit o iarnă anormal de caldă. Și în depozitele centralelor termice pe cărbune s-au acumulat o cantitate imensă de combustibil nefolosit. Desigur, nimeni în străinătate nu avea nevoie de cărbune polonez. Adică, minerii din Silezia au rămas fără muncă. Acum ghiciți cine a fost numit vinovat de această situație.
Desigur - Rusia. Polonia este fidelă vectorului ales nu numai în chestiunile legate de istoria secolului XX.
Partidul de guvernământ „Dreptate și Justiție” se temea de o luptă deschisă cu reprezentanții puternicii uniuni sindicale a minerilor și, cu toată puterea aparatului de stat, a atacat companiile de stat PGE și Tauron, care s-au ocupat de importurile de cărbune. Li s-a interzis să cumpere în general combustibil din Rusia. Este de remarcat faptul că interdicția privea numai cărbunele rusesc și nu s-a spus niciun cuvânt despre livrările din America și Australia.
Această veste, desigur, nu îi va face fericiți pe minerii ruși, mai ales dacă amintim că anul trecut au s-a încheiat cu o tendință negativă la producere și comercializare. Dar, poate, acest lucru va deveni punctul de plecare pentru o restructurare calitativă a industriei cărbunelui din Rusia, având ca scop prelucrarea mai profundă a cărbunelui, îmbogățirea și producerea metanului din straturile de cărbune.
Și încă un lucru. Vorba noastră de astăzi ar fi incompletă dacă nu am fi amintit încă de un eveniment cheie în relațiile dintre cele două țări. Pe 18 mai, contractul de furnizare a gazelor naturale către Polonia prin conducta de gaz Yamal expiră. Varșovia a declarat în mod repetat că nu are nevoie de un nou contract, deoarece intenționează să-și acopere toate nevoile cu ajutorul GNL-ului american.
De asemenea, și Gazpromul rusesc menține tăcerea în această chestiune, fără a face măcar niște declarații prealabile. Este puțin probabil ca părțile pur și simplu să pună capăt unei conducte de gaz cu o capacitate de 32 de miliarde de metri cubi. Și, prin urmare, această tăcere, precum și declarațiile făcute intenționat cu voce tare de Polonia, pot fi considerate o acalmie înainte de luptă, în care fiecare parte acumulează rezerve și calculează posibilele mișcări ale adversarului.
Și abia de va uita lumea de Belarus, că Polonia îi va lua imediat locul. Iar tensiunea sambo-ului diplomatic va fi deja mult mai mare.