BUCUREȘTI, 10 feb – Sputnik. Majoritatea rușilor (70 la sută) susțin inițiativele lui Vladimir Putin de modificare a Constituției, potrivit datelor sondajului „Levada Center”.
Despre propunerile șefului statului cunosc 84 la sută din cetățeni. 25 la sută din respondenți au declarat că sunt bine informați despre esența amendamentelor. 70 la sută consideră că modificările sunt acceptabile, iar 64 la sută sunt gata să participe la un eventual plebiscit în cazul în care acesta s-ar organiza duminica următoare. 72 la sută și-ar exprimat susținerea pentru inițiativa președintelui.
De cea mai mare susținere se bucură propunerea de introducere în textul legii fundamentale a obligației indexării pensiei (92 la sută), fixarea mărimii salariului minim (83 la sută), iar aproximativ 80 la sută sunt de acord cu interzicerea demnitarilor publici să dețină cetățenia altui stat sau să aibă dreptul de ședere în altă țară, iar dreptul președintelui de a demite judecătorii Curții Constituționale și Curții Supreme în cazul comiterii unor ilegalități este susținută de 76 din respondenți.
De asemenea, rușii susțin parțial partajarea atribuțiilor președintelui cu Duma de Stat și Consiliul Federației (68 la sută), stipularea supremației Constituției în fața dreptului internațional (64 la sută), precum și limitarea mandatului șefului statului la două mandate (64 la sută). Aproximativ 60 la sută au susținut atribuirea Consiliului de Stat al Rusiei unor noi funcții.
Sondajul a fost efectuat prin telefon, între 29 și 31 ianuarie, pe un eșantion de 2023 persoane.