Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Dezordini în sudul Kazahstanului: Opt persoane şi-au pierdut viaţa - VIDEO

Bătaie în masă, cu urmări tragice, în sudul Kazahstanului – 40 de persoane au fost traumatizate şi rănite cu arme de foc, opt au murit.
Sputnik

CHIŞINĂU, 8 feb – Sputnik. În timpul unor dezordini în masă care au avut loc în regiunea Jambîlsk din sudul Kazahstanului şi-au pierdut viaţa opt persoane, a comunicat în cadrul unui briefing ministrul kazah de Interne Erlan Turgumbaev, comunică RIA Novosti.

„În timpul dezordinilor în masă au fost traumatizate şi au fost rănite cu focuri de armă 40 de persoane. Opt dintre acestea, cu părere de rău, au murit în urma traumatismelor căpătate. În timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu (…) s-au ales cu traumatisme şi angajaţii Poliţiei, inclusiv răni produse cu arme de foc”, a declarat ministrul.
Au sărit la bătaie: Poliția a folosit SPRAY pentru a culca oameni la pământ - VIDEO

Potrivit acestuia, 47 de persoane au fost reţinute, au fost confiscate două arme de vânătoare pe care le aveau asupra lor. Cazul a avut loc vineri seară. Peste 70 de locuitori din Makanci, s-au adunat la marginea satului, fiind deosebit de agresivi. Iar când între aceştia a început bătaia, provocatorii şi martorii conflictului au filmat şi au postat pe reţelele de socializare imagini, îndemnând cetăţenii la acţiuni ilegale, ceea ce a dus la escaladarea conflictului. Din localităţile învecinate au mai venit alte aproximativ 300 de persoane.

Ministrul a subliniat că participanţii la dezordini au opus rezistenţă forţelor de ordine, utilizând pietre, vergi de metal şi arme de foc.

Poliţia a iniţiat o cauză penală pentru organizarea şi participarea la acţiuni de dezordine în masă şi omor.

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a dispus luarea unor măsuri urgente pentru înlăturarea consecinţelor acestui caz. Procurorul general are sarcina să controleze desfăşurarea anchetei, iar Comitetul pentru Securitate Naţională va trebui s-i tragă la răspundere pe cei care au lansat în timpul acestor dezordini apeluri la conflicte interetnice.