BUCUREŞTI, 6 feb – Sputnik, Doina Crainic. Un tren de mare viteză Frecciarossa a deraiat şi cel puțin două locomotive s-au răsturnat, potrivit cotidianului Corriere della Sera. Trenul se îndrepta către Roma.
Mecanicul de locomotivă şi un muncitor de la calea ferată au murit în accidentul care a avut loc joi, 6 februarie, în jurul orei 5:35 a.m., pe linia ferată Milano-Bologna.
Alte 30 de persoane au fost rănite în acest accident care a avut loc în provincia Lodi, în apropiere de Casal Pusterlengo. O persoană se află în stare gravă, dar va supravieţui, potrivit poliției.
Ambulanțe, pompieri și elicoptere au fost trimise la fața locului.
Circulația trenurilor pe această linie a fost suspendată de la ora 5:30, fiind întârzieri de până la o oră.
Potrivit unui comunicat de presă al Căilor Ferate de Stat, a fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.