Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Scandal în Marea Britanie: atacatorul de ieri abia fusese eliberat din închisoare!

Problema reabilitării și monitorizării celor condamnați pentru terorism a izbucnit în legătură cu un atac din noiembrie când un fost pușcăriaș a înjunghiat mortal două persoane și a rănit alte trei.
Sputnik

BRUXELLES, 3 feb - Sputnik, Daniela Porovăț. Sudesh Amman, atacatorul din spatele incidentului de duminică din Londra, a fost eliberat din închisoare cu doar câteva zile înainte de incident și era la momentul acela sub supravegherea poliției anti-tero, au declarat ieri autoritățile, arată Sputnik News

Tânărul de 20 de ani a fost automat eliberat din închisoare în ciuda îngrijorărilor poliției cu privire la comportamentul său, au admis autoritățile britanice, după ce a făcut jumătate din cei trei ani și 4 luni de închisoare pentru că deținea un manual de construit bombe.

Două persoane au fost rănite în atacul din Londra - Video

În timpul incidentului, vinovatul purta un dispozitiv de monitorizare al poliției, polițiștii luându-i urma în opt secunde după ce acesta a înjunghiat primele două victime. Forțele de ordine imediat au deschis focul și l-au omorât pe atacator.

Ieri, la ora 14.00 GMT, un atacator a înjunghiat mai multe persoane pe strada Streatham High Road, în sudul Londrei. Atacatorul a fost împușcat mortal de către polițiști înarmați. Poliția a spus ulterior că trei persoane au fost rănite în acest incident ”legat de terorism”, iar unul dintre ei și-ar putea pierde viața, arată Sputnik News. 

Atacatorul de la Londra a fost identificat ca fiind un terorist condamnat care a fost eliberat recent din închisoare.

Surse guvernamentale au confirmat că Sudesh Amman a fost condamnat pentru 13 capete de acuzare legate de terorism, incluzând distribuirea de materiale extremiste și plănuirea unui atac în 2018. Amman a fost eliberat acum câteva zile după ce și-a ispășit jumătate din pedeapsa de trei ani de închisoare.