Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Prognoza meteo în Moldova - revizuită: Cod Portocaliu de ninsori puternice, troiene

Meteorologii moldoveni au emis avertizare de cod portocaliu de ninsori și troiene pentru jumătate din teritoriul Moldovei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 feb - Sputnik. Dacă inițial Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis luni o avertizare cod galben de zăpada în Moldova, pentru întreg teritoriul, atunci aceasta a fost revizuită cu cod portocaliu pentru raioanele din sudul și centrul țării, celelalte regiuni rămânând cu avertizarea inițială.

Potrivit informației meteorologilor moldoveni, din vestul Europei se îndreaptă un ciclon atlantic. Astfel, se așteaptă condiții meteo complicate, ploi, ninsori puternice și troiene.

„Vor cădea precipitații sub formă de ploaie, cu trecere în ninsori puternice (7-17 l/m2), izolat foarte puternice (20-25 l/m2), pe firele electrice și crengi izolat depuneri complexe. Pe arii restrânse pe drumuri se vor forma troiene, ghețuș. Se va răci accentuat: pe 6-7.02 temperatura medie zilnică va scădea cu 5-7°C”.

Avertizarea este valabilă pentru perioada 5-7 februarie.

De asemenea, temperaturile pe timp de noapte vor fi negative și vor scădea până la minus 13 grade Celsius în nordul Moldovei.