BUCUREȘTI, 3 feb - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Continuă reacțiile după atacurile la care sunt supuse simboluri ale românismului, precum marii artiști Dan Puric și Tudor Gheorghe.
Cunoscuta avocată Ingrid Mocanu are o propunere care vizează direct tendințele nefericite din societatea românească – ”zic să mai faceți niște sondaje și să întrebați”:
- ”dacă oameni fără probe că au comis fapta din dosar ori cu probe nule trebuie să stea la pușcărie?”
- ”dacă ”dragnia” și ai lui trebuie să stea pe viață în pușcărie, indiferent dacă se găsesc sau nu probe că au comis ceva?”
- ”dacă se dorește pedeapsă cu moartea pentru unele infracțiuni?”
- ”dacă ungurii ar trebui dați toți afară din țară?”
Toate vor primi răspunsuri radicale – specifice ”spălării pe creier”, consideră avocata: ”Veți constata cu stupoare că poporul român (sigur, doar aproximativ 66%) este de acord cu aceste măgării care nu pot funcționa într-un stat de drept și democratic”.
”Un popor care, în majoritate, îndobitocit de comunism, păstrat apoi needucat de o clasă politică slabă, fără viziune, care a avut ca singurul scop de a se pune la dispoziția unor structuri pentru a-și salva propria piele, vlăguind țara, este capabil de opinii nedemocratice”m spune avocata.
Revolta avocatei pleacă și de la exemplele de patriotism și cultură oferite aseară de marii artiști Dan Puric și Tudor Gheorghe. ”Aseară, la A3, am avut două mostre de valoare a poporului român: Dan Puric și Tudor Gheorghe”.
Dar, atrage atenția avocata Ingrid Mocanu, ”acești oameni nu vor ajunge însă, din păcate, să își reprezinte cetățenii, căci nu au loc de hahalerele care sunt prea ocupate să o vândă bucată cu bucată și să spele pe creier, manipulând un popor greu încercat de istorie”.