Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Budiștii ruși susțin includerea în Constituție a definiției familiei tradiționale

Comunitatea budiștilor susține inițiativa de a include în preambulul Constituției definiția familiei drept o uniune dintre un bărbat și o femeie.
Sputnik

BUCUREȘTI, 3 feb – Sputnik. Reprezentantul sangha tradiționațe Budiste în Moscova, sanjay-lama Andrei Baljirov, comentând ideea introducerea definiției familiei ca o uniune între un bărbat și o femeie, a declarat că familia tradițională reprezintă o valoare imuabilă a diverselor popoare din Rusia, iar țara trebuie să devină un avanpost al valorilor tradiționale în lume.

Dumnezeu ar putea fi menționat în Constituția Rusiei – comentariul Kremlinului

Anterior, senatorul Andrei Klișas, fiind întrebat de jurnaliști despre oportunitate de a include în preambulul Constituției un punct despre protecția valorilor familiei, prin definirea familiei drept o uniune între un bărbat și o femeie, a declarat că această idee îi pare rațională și va susține o astfel de completare la preambul, însă este nevoie de discuții cu privire la formulare. Biserica Ortodoxă a Rusiei a susținut această idee.

Vorbind despre modificările în Constituția Rusiei, sanjay-lama a menționat că valorile tradiționale sunt imuabile pentru ruși.

“Avem diverse credințe, Rusia este bogată în diverse tradiții și culturi. Între-adevăr (familia ca n.r.) uniunea dintre un bărbat și o femeie este o valoare imuabilă. Observăm ce se întâmplă în Europa – o substituire a valorilor. Rusia reprezintă un avanpost și trebuie să rezistăm până la capăt”, a spus Baljirov în cadrul unei mese rotunde, organizate de AIP “Rossiya Segodnya”.

În afară de aceasta, el a propus includerea în legea fundamentală un punct care să stipuleze că resursele naturale aparțin statului și poporului.

“În Rusia subsolul și resursele naturale nu sunt supuse unui control. Trebuie să menționăm această problemă, că toate acestea aparțin poporului și statului. Acest lucru are o influență asupra migrației și demografiei, viața poporului”, a conchis lama.