BUCUREȘTI, 30 ian, Sputnik, Evan Răutu. Acum puțin, Călin Popescu Tăriceanu a făcut un anunț cheie: ”ALDE nu va vota moțiunea de cenzură depusă azi de PSD!”.
Tăriceanu dă două motive pentru care NU vor vota:
1) ”ALDE susține alegerea primarilor în două tururi, pentru că astfel vor avea o legitimitate reală. Alegerea în două tururi reprezintă revenirea la normalitatea democratică. Mai mult, va mai domoli din hegemonia partidelor mari, a căror invenție a fost alegerea într-un singur tur”.
2) ”sunt prea multe dovezi că această asumare nu este de fapt decât o apăsare pe trăgaci pentru declanșarea alegerilor anticipate. Ca să fie clar tuturor cârcotașilor: nu ne este frică de alegerile anticipate!”.
Dar, spune Tăriceanu, este ”o idee proastă să paralizăm România cu o discuție interminabilă despre anticipate și, mai ales, este un dezastru ca acest lucru să se întâmple - România trebuie să facă eforturi să arate că e o țară stabilă din punct de vedere politic”.
”Avem nevoie de investiții și atât investitorii români, cât și cei străini caută stabilitate”, spune fostul premier, ”Declanșarea unei crize politice pentru anticipate presupune un efect foarte sever asupra economiei”.
De aceea, spune în finalul postării, ”Guvernul ar trebui să mizeze pe asigurarea stabilității și creșterii economice, nu pe jocuri politice care să producă o criză politică”.
Analistul Sputnik Dragoș Dumitriu consideră că Tăriceanu a comis o gafă majoră: ”Nu trebuia să dea acest anunț”.
”Chiar dacă are dreptate din punct de vedere al intereselor teoretice ale ALDE – repet, teoretice - în fapt el alungă bruma de electorat, care disprețuiește mai mult PNL-Orban decât PSD”, spune analistul. ”Tăriceanu nu avea nevoie de acest anunț, mai ales acum, când moțiunea abia a fost depusă și nici nu se știe exact ce transferuri se vor face”.
Analistul spune că gestul ”va fi interpretat ca o trădare, e suficient să vedeți reacțiile de la postare”.
”În plus, hai să fim serioși – Tăriceanu își demonstrează ipocrizia – cine îl crede că nu îi e frică de anticipate?!”, spune analistul.
Cui vinde el gogoși cu ”Alegerea în două tururi va mai domoli din hegemonia partidelor mari”? – întreabă ironic analistul Sputnik – ”Chiar dacă vreun primar ALDE sau al unui partid mic va ajunge primar, el va fi, în fapt, marioneta partidelor mari, care au județul și guvernul”.
Analistul mai atrage atenția că această ciudată gafă vine la o zi după chemarea lui Tăriceanu la Parchet – ”e posibil ca mulți să facă o legătură, adică să se interpreteze că lui Tăriceanu i s-au atașat niște sfori, cu atât mai scurte cu cât se redeschide și dosarul Microsoft”.
”Deci, Tăriceanu nu avea nevoie de acest comunicat, care îi mai pune o ștampilă de trădător și ipocrit – și reprezintă un act suicidal politic”, conchide analistul Sputnik, Dragoș Dumitriu.