BUCUREȘTI, 30 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Ziua de 29 ianuarie 2019 a fost cea care i-a schimbat viața profesoarei Andreea Alexe care a fost înjunghiată în incinta Colegiului ”Spiru Haret” din Ploiești.
Cu toate că, la vremea respectivă, situația sa a stârnit un val uriaș de reacții, acestea s-au stins ca flacăra unei lumânări. Mai mult decât atât, potrivit propriei mărturii, profesoara a dezvăluit că nu a fost sprijinită în nici un fel de unitatea școlară în care și-a desfășurat activitatea.
Ba, mai mult, cei din conducerea școlii i-ar fi… falsificat semnătura!
”Pot afirma acum că, în decursul acestui an, nu am fost ajutată și sprijinită în nici un fel de unitatea școlară în care mi-am desfășurat activitatea. Astfel, două semnături mi-au fost falsificate: cea din fișa postului și cea din fișa de protecție a muncii și apoi folosite de colegiu în înaintarea către ITM Prahova (Inspectoratul Teritorial de Muncă – nota Georgiana Arsene) după incident”, a explicat dascălul într-o scrisoare deschisă adresată presei locale.
Mai mult, cadrul didactic spune că a formulat plângere penală, aflată, în prezent, pe rolul Parchetului.
Dascălul face afirmații de o gravitate fără margini. Astfel, potrivit propriilor declarații, conducerea Colegiului ”Spiru Haret” s-ar fi manifestat discreționar prin refuzul de a-i pune la dispoziție înscrisurile solicitate, necesare în cauzele aflate pe rolul instanțelor în care este parte împotriva acestuia.
Profesoara acuză faptul că, deși este titulară cu o vechime de 20 de ani și deține și gradul I nu își poate realiza schimbarea locului de muncă. Astfel, consecința este că, în fiecare zi petrecută în colegiu, să retrăiască momentele de coșmar suferite și să revadă cancelaria, holul și locul în care a fost înjunghiată, precum și pe cei care au încercat să o lovească, în loc să o sprijine.
”La momentul incidentului ne desfășuram activitatea 4 profesori de serviciu, dintre care doar eu am fost găsită răspunzătoare de către comisia de anchetă constituită la nivelul colegiului pentru nerespectarea Regulamentului de Organizare și Funcționare, mai precis că nu am supravegheat intrarea elevilor în școală împreună cu portarul”, a mai adăugat profesorul.
Acesta a mai adăugat că rolul unui dascăl este acela de a transmite informațiile acumulate, precum și acela de a forma elevilor o bună conduită socială.