BUCUREȘTI, 30 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. În spațiul online au apărut destul de multe teorii ale conspirației referitoare la coronavirus. Cât adevăr și câtă ficțiune se ascunde în ele.
Profesorul doctor Alexandru Rafila a declarat, în cadrul unui interviu acordat Agenției de Presă Sputnik, că nu este adeptul acestor teorii.
”Trebuie să ne uităm la anumite particularități spre exemplu, din China, pentru că noi am mai avut, în anul 2002, o izbucnire asemănătoare. Se numea SARS, pe vremea aia – Sindromul acut respirator sever. Ulterior am avut un sindrom respirator care apare în Orientul Mijlociu”, a declarat Rafila.
În opinia sa, aceste virusuri – coronavirusuri – produc infecții, de obicei, la animale dar contactul prelungit și repetat cu omul face ca anumite tulpini să sufere mutații și să se adapteze transmiterii la om. Ulterior, virusul reușeșete să se adapteze și să se transmită de la om la om. În China deja discutăm deja de a patra transmitere consecutivă. Asta face ca boala să se extindă.
Ce se întâmplă cu oamenii afectați de îmbolnăvire, dar și deosebirile dintre infecția cu coronavirus de cea provocată de un virus gripal obișnuit veți afla din materialul video de mai jos.