BUCUREȘTI, 29 ian - Sputnik, Evan Răutu. În ședința tensionată de ieri, printre numeroase demiteri și numiri, Guvernul a luat o decizie care va bucura milioane de români - prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale.
”S-a aprobat astăzi prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi ale contribuţiilor sociale, a formularului declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale datorate de persoane fizice, formularul 230”, a declarat ministrul Florin Cîțu.
Ministrul Finanțelor a precizat că e vorba de o prorogare a termenelor de la 15 martie 2020, până la 25 mai 2020.
”Aceasta a fost o cerinţă pe care am avut-o de la mai multe ONG- uri, pentru a se asigura că toată lumea va depune formularele la timp”, a precizat Florin Cîţu într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
O altă modificare făcută ieri de Guvern se referă la OG 6/2019. ”Am stabilit un nou termen pentru depunerea intenţiei de restructurare, respectiv în perioada 1 februarie - 31 martie 2020”, a spus Cîțu.
”Am avut o prorogare a a termenului de depunere a cererii de restructurare, respectiv 8 februarie - 31 iunie 20202 şi am eliminat plafonul de 1 milion de lei, astfel încât această măsură de restructurare să poată beneficia toată lumea, toţi cei care aveau restante la 31 decembrie 2018 mai mici de 1 milion de lei şi care nu au fost stinse până la această dată”, a precizat ministrul.
O altă veste importantă – sperăm să fie și aplicată – se referă la modificarea Codului de procedură fiscală în vederea simplificării procedurilor de administrare a creanţelor fiscale.
”S-a făcut reglementarea instituirii şi ridicării popririi în mod electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede”, a spus ministrul, avansând chiar termenul de 1 oră de la acoperirea datoriei/plății.