BUCUREȘTI, 29 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Administrația Prezidențială susține că aspirațiile României de a îmbunătăți rezultatele procesului educațional și de a dezvolta o abordare axată pe competențe și centrată pe elevi depind, în mare măsură, de cadrele didactice.
Propunerea politică are o schemă a etapelor propuse pentru implementarea măsurilor de reformare a carierei didactice.
În primă etapă, autoritățile, mediul de afaceri, dar și specialiștii trebuie să definească toate competențele esențiale pentru un profesor și care sunt căile prin care această carieră poate fi obținută.
Asta include ”agenții financiare” care să ofere suport material, finanțare pentru a avea resurse suficiente, notează edupedu.ro.
În etapa a doua se realizează pilotarea și validarea cadrului de competențe profesionale ale cadrelor didactice, urmată de lansarea noilor planuri pentru dezvoltarea unor campanii prin care acestea să devină cunoscute.
În etapa finală se revizuiesc și se actualizează competențele profesorilor.
Ideea este bună în sine, numai că rămâne de văzut cum anume va fi pusă în practică și ce înseamnă această actualizare a competențelor profesorilor. Și aceasta pentru că nu toți profesorii au același nivel de instruire – participarea la cursuri, spre exemplu sau chiar același nivel de înțelegere.
Mai întâi, ar trebui văzut care sunt competențele minime de la care să se pornească în îmbunătățirea lor și modul în care se va realiza acest obiectiv.