Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Alertă! Virusul din China a ajuns în Germania!

Un prim caz de contagiere cu coronavirusul chinez a fost confirmat în Germania, pacientul fiind un bărbat din Bavaria, conform unui anunț făcut de Ministerul bavarez al Sănătăţii.
Sputnik

BRUXELLES, 28 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Virusul și-a făcut drum spre Europa, a doua țară care a anunțat prezența bolii pe teritoriul său fiind Germania.

"Un bărbat din regiunea Starnberg a fost infectat cu noul coronavirus" şi "plasat sub supraveghere medicală şi în izolare", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății din Bavaria.

Pacientul este "în stare bună", a precizat purtătorul de cuvânt fără a oferi alte detalii. Rudele acestuia au fost informate despre simptomele care pot apărea în caz de boală, precum şi despre precauţiile de igienă care trebuie luate.

Ministerul bavarez al Sănătăţii nu a oferit nicio informaţie despre acest bărbat sau despre circumstanţele în care acesta s-a putut infecta cu noul virusul.

În urma acestui anunţ, Germania devine a doua ţară din Europa afectată de coronavirus, după trei cazuri în Franţa, confirmate pe 24 ianuarie. Cei trei pacienţi, unul la Bordeaux (sud-vest) şi doi la Paris, călătoriseră recent în China.

Ieri, Germania a cerut cetăţenilor săi să evite deplasările "nenecesare" în China, temându-se de o extindere rapidă a noului coronavirus.

De asemenea, Germania are în vedere o "posibilă evacuare" a cetăţenilor săi din oraşul chinez Wuhan, aflat în centrul epidemiei, la solicitarea acestora.

Proporțiile epidemiei

Organizația Mondială a Sănătății a modificat riscul global al coronavirusului de la moderat la ridicat după ce numărul cazurilor confirmate la nivel global a continuat să crească, arată Sputnik News.

Autoritățile chineze au anunțat că numărul cazurilor înregistrate de coronavirus în toată țara a crescut la 4515 și au precizat că numărul deceselor a ajuns la 106.

Autoritățile din provincia chineză Hubeu declaraseră anterior că cel puțin 100 de persoane muriseră până la 27 ianuarie din cauza coronavirusului și au confirmat că numărul cazurilor înregistrate în regiune se ridică la 2.714.

Administrația Națională pentru Migrațiune a cerut populației să renunțe la călătoriile peste ocean ca să reducă mișcarea transfrontalieră ca modalitate de a limita răspândirea coronavirusului.

Virusul a fost detectat până acum în Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Cambodgia, Singapore, Malaezia, Thailanda, Nepal, Australia, Franța, Germania, Canada și SUA.