BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Aproximativ un sfert dintre angajatori au precizat, potrivit sondajului BestJobs, că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2020 le va afecta bugetul de personal. Ei vor lua măsuri pentru restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale, comasarea unor funcții, automatizarea unor procese și restructurarea unor poziții.
În schimb, salarii mărite cu până la 10 procente vor oferi 135 dintre angajatori, iar 2 din 10 și-au bugetat creșteri de până la 15% pentru angajații din companie.
Doar 6,5 dintre respondenți au afirmat că vor majora salariile peste acest prag, informează agerpres.ro.
În ceea ce privește beneficiile extrasalariale, cei mai mulți dintre angajatori – 64,5% mizează în continuare pe tichetele de masă, iar 58% spun că vor acorda prime pentru ocazii speciale. Petreceri pentru angajați vor organiza 39% dintre angajatori.
În plus, 38,7% dintre respondenţi vor susţine cheltuielile cu transportul ale angajaţilor, iar 35% vor investi în cursuri şi traininguri de dezvoltare personală pentru angajaţi.
De asemenea, alte beneficii constau în teambuilding-uri, abonamente la clinici medicale private sau abonamente la săli de sport.
Un program flexibil de muncă vor oferi aproximativ doi din zece respondenți.
Și în 2020, angajatorii vor continua recrutările, iar pentru primul semestru, șase din zece angajatori vor deschide până la 10 poziții noi.
Pentru fiecare poziție vor fi recrutați între 2 și 5 angajați. O treime dintre angajatori vor deschide poziții care vor fi acoperite de un singur angajat.
Alţi aproape 10% vor avea nevoie de 5 până la 20 de angajaţi pe fiecare poziţie nou deschisă. În majoritatea cazurilor, recrutarea se va face pe termen lung.
Circa 39% dintre poziţiile ce vor fi deschise în perioada ianuarie - iunie a acestui an vor fi pentru muncitori necalificaţi, 35% vor fi pentru muncitori calificaţi, iar 26%, pentru personal la birou - White Collars.
Românii trebuie să știe că specializările cele mai căutate pentru car3e va fi recrutat personal vor fi în vânzări – 55%, producție – 29%, administrativ – 28%, inginerie – 25,8% și logistică – 19,3%.
De asemenea, companiile mai au nevoie de angajaţi specializaţi în domeniile financiar-contabil -19%, customer service -17%, management şi consultanţă -12,3%, controlul calităţii -11,9%, construcţii -11,9% și business development -11,4%.
Cest sondaj a fost făcut în perioada 6-20 ianuarie 2020, pe un eșantion de 214 companii mici, medii și mari din România.