BRUXELLES, 25 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Donald Trump a participat la Washington la marele miting anual pentru viață într-un moment dificil pentru poziția sa de președinte, pregătindu-se pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
”Este o mare onoare pentru mine să fiu primul preşedinte din Istorie care participă la Marşul pentru viaţă!”, a declarat Trump în faţa mulțimii adunate pe imensa peluză a "National Mall".
Între timp, tot în Washington, senatorii dezbat destituirea președintelui american.
”Ei se iau de mine pentru că mă bat pentru voi”, a mai spus Trump, transformând procedura de destituire într-un avantaj mediatic și popular.
El a denunţat într-un discurs cu accente de miting electoral poziţiile ”cele mai extreme şi mai radicale” ale adversarilor săi, a atacat extrema stângă şi şi-a exprimat omagiile pentru ”milioanele de femei extraordinare din America” care se bat pentru ”dreptul la viaţă”.
”Fiecare copil este un dar sacru de la Dumnezeu”, a mai spus Trump
În 47 de ani de existenţă, "March for Life" nu a beneficiat niciodată de prezența unui preşedinte american.
Manifestaţia este organizată anual în jurul lui 22 ianuarie, data marcării deciziei Curţii Supreme "Roe v. Wade", pronunţată în 1973, care legalizează întreruperea voluntară a sarcinii în Statele Unite.