Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Experții au comparat politica externă a lui Putin cu judoul

Experții au comparat politica externă promovată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu principiile judoului.
Sputnik

BUCUREȘTI, 23 ian – Sputnik. Politica externă, promovată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în multe privințe este realizată conform principiilor sportului lui preferat – judoul: liderul rus a reușit să găsească cu ușurință un limbaj comun cu partenerii lui și a fost gata să cedeze în anumite privințe pentru ca în final să învingă, se menționează în raportul “Misiunea lui Putin. Rezultatele celor 20 de ani de conducere a lui Vladimir Putin”.

Putin, despre indicatorul maturității unei societăți

Raportul a fost elaborat de un grup de experți din care fac parte profesorul Școlii Superioare de Economie, Oleg Matveicev, jurnalistul și bloggerul Pavel Danilin, politologul, expertul internațional, directorul Institutului Internațional al celor mai noi state, Alexei Martynov, scriitorul, doctorul în filosofie, Anatoli Belyakov, jurnalistul și publicistul Alexandr Rodjers, expertul în tehnologii politice, Artiom Akopyan.

“E știut că un judocan bun niciodată nu va înainta ca un buldozer, mizând exclusiv pe propriile lui forte. Strategia lui constă în dozarea eforturilor, utilizarea forței adversarului împotriva lui înșiși, cedează pentru a învinge. Chiar cuvântul “judo” în traducere din japoneză înseamnă “calea moale””, se menționează în raport.

În opinia autorilor, președintele utilizează des principiile judo în politica externă, în special la începutul anilor 2000.

“Politica externă a Rusiei în anii 2000-2003 a fost realizată deplin în conformitate cu aceste principii. Putin a reușit să găsească un limbaj comun cu liderii din Occident, fără a pretinde la rolul de frunte al Rusiei în lume”, menționează ei.

De asemenea, autorii atrag atenția la faptul că în judo se cultivă respectul față de adversar, lupta este considerată o dialectică a forțelor opuse, acel care iese pe tatame nu este considerat un inamic, ci un partener.

“Nu este deloc întâmplător faptul că Putin utilizează noțiunea de “partener” în raport chiar și cu adversarii geopolitici vădiți ai Rusiei. Anume în acești termeni el tratează relațiile dintre participanții la marele joc geopolitic”, scriu autorii raportului.

De asemenea, autorii menționează că la căutarea unui succesor Boris Elțin a luat în considerație calitățile personale și profesionale ale lui Vladimir Putin, fapt pe care l-a mărturisit la negocieri omologului său american. Primul președinte al Rusiei a menționat astfel de calități precum: siguranță, minuțiozitate, sociabilitatea și puterea interioară a succesorului.