BUCUREȘTI, 22 ian – Sputnik. Atitudinea față de generația mai în vârstă reprezintă un indicator important al maturității unei societăți, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin.
“Dacă ar fi să privim țara, statul, ca o mare familie, atunci e adevărat că, desigur, există un indicator semnificativ al maturității unei societății – respectul față de generația mai în vârstă”, a declarat Putin la o întrevedere cu reprezentanții societății civile, fiind întrebat despre problema creării unui sistem complex de susținere și ajutorare a invalizilor în vârstă care au nevoie de îngrijire.
Șeful statului a amintit fabula lui Lev Tolstoi în care unui bătrân i s-a interzis să stea la masă, fiind trimis să se hrănească în curte. Apoi, părinții, văzând că odrasla lor meșterește ceva, l-au întrebat ce e asta. Copilul a răspuns: “Vă pregătesc o covată pentru voi, când veți fi bătrâni”.
“După asta bătrânul a fost așezat la masă, din câte ținem minte”, a menționat Putin.