BUCUREȘTI, 15 ian - Sputnik. Prim-ministrul Rusiei, Dmitri Medvedev, l-a anunțat pe președintele rus, Vladimir Putin, că guvernul demisionează in corpore.
"Stimate Vladimir Vladimirovici, stimați colegi, ați fost cu toții martorii mesajului președintelui Rusiei, Vladimir Vladimirovici, în calitatea lui de președinte, a desemnat nu doar prioritățile activității în țara noastră în următorul an, însă și un șir de schimbări fundamentale în Constituția Rusiei. Aceste rectificări, când vor fi adoptate, cel mai probabil, vor fi efectuate după discuții, așa cum s-a menționat, vor presupune schimbări semnificative nu doar într-un șir de articole ale Constituției, dar și în întregul raport între puteri", a spus Medvedev la o întrevedere cu Putin după adresarea Adunării Federale.
“Puterea executivă, puterea legislativă, puterea judecătorească. În acest context este evident că noi, guvernul Rusiei, trebuie să oferim președintelui țării noastre posibilitatea de a lua toate deciziile necesare. În aceste condiții, presupun, ar fi corect ca în conformitate cu articolul 117 al Constituției Federației Ruse, guvernul rus să demisioneze in corpore”, a menționat el.
Vladimir Putin le-a mulțumit membrilor guvernului pentru activitatea comună, chiar dacă „nu au reușit totul”. De asemenea, liderul rus a spus că în viitorul apropiat se va întâlni cu fiecare membru al cabinetului de miniștri. Deocamdată, le solicită să-și îndeplinească atribuțiile în volum deplin.
Totodată, Putin i-a propus lui Medvedev funcția de adjunct al șefului Consiliului de Securitate al Rusiei.