BRUXELLES, 15 ian - Sputnik, Daniela Porovăț. Putin a făcut aceste comentarii în cadrul adresării sale anuale către națiune care a avut loc astăzi, potrivit Russia Today.
Președintele a spus că cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU – SUA, China, Rusia, Marea Britanie și Franța – trebuie să stabilească ”măsuri menite să neutralizeze orice condiții ale unui război global”.
Putin a observat, de asemenea, că pentru prima oară în istorie, Rusia nu are ”de ajuns din urmă” pe nimeni în materie de capacități defensive.
Dimpotrivă, sunt alte țări care sunt în cursă pentru a dezvolta armele avansate pe care Rusia deja le posedă.
Președintele a mai spus că cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate ONU - SUA, China, Rusia, Marea Britanie și Franța – poartă o ”responsabilitate specială de a securiza dezvoltarea sustenabilă a umanității”.
”Aceste cinci națiuni trebuie să înceapă să stabilească măsuri menite să neutralizeze orice condiții ale unui război global și să dezvolte abordări noi în scopul securizării stabilității planetei”, a declarat Putin.
În același timp, Rusia ”nu amenință pe nimeni și nu caută să își impună voința sa” altor state.