BUCUREŞTI, 14 ian – Sputnik, Doina Crainic. Alexandru Cumpănaşu a povestit că la început comunicarea cu DIICOT a mers bine, însă, după maximum o săptămână, autorităţile au început să manifeste o „reticență maximă ... în a comunica nu doar cu mine, dar în a spune orice în acest caz și nu înțelegeam”.
„Practic obligația lor e să ne apere în primul rând pe noi, cei care suntem victime. Îmi aduc aminte o discuție cu unul dintre acești procurori, nu o să-i dau numele, în care eu susțineam clar traficul de persoane și spuneam - uite, sunt dovezi, iată, sunt politicieni implicați, oameni de-acolo, polițiști, foști polițiști .. și răspunsul a fost unul halucinant. A zis: «dar tu chiar nu ai înțeles că a murit?»”, a povestit Cumpănaşu într-un interviu acordat postului România TV.
Potrivit unchiului fetei, „întregul sistem” a dus o muncă de convingere uriașă pentru a impune ideea că „nu are rost să continui bătălia asta… înțelege… mai bine înmormântezi ceea ce nu există, e mai bine pentru familie”, a mai spus Alexandru Cumpănaşu.