Nu chiar demult, cu doar un an și jumătate în urmă, negocierile cancelarului german, Angela Merkel, cu președintele rus, Vladimir Putin, țineau în mare parte de chestiunea ucraineană. Fie că era necesară oprirea imediată a atacului combatanților. Ori cancelarul federal încerca să facă lobby pentru o nouă dorință a Ucrainei (este vorba în special de modificarea în favoarea Kievului a înțelegerilor de la Minsk). Sau era necesar să se coreleze chestiunea construcției gazoductului ”Nord Stream - 2”, cu păstrarea obligatorie a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina într-un volum suficient.
De această dată însă nu a fost așa. Sâmbătă, 11 ianuarie, s-a produs o schimbare bruscă - la Moscova a fost discutat un spectru larg de probleme globale.
Germania, care este extrem de prudentă în sfera politicii internaționale, străduindu-se, de regulă, să nu modifice formatul existent, care păstrează chiar și legăturile epuizate deja, de această dată, brusc, fără ambiguități și din proprie inițiativă, a revizuit agenda tradițională. Rusia nu s-a opus nici în trecut să discute și să-și coordoneze pașilor cu Germania. Moscova vede Berlinul ca pe un aliat natural, care doar printr-un accident tragic s-a pomenit în rândurile oponenților (și are de suferit din această cauză).
Escaladarea artificială a ostilităților
Istoria relațiilor dintre Rusia și Germania a evoluat de la sfârșitul secolului al XIX-lea absolut nefiresc. Confruntarea provocată de anglo-saxoni între cele două cele mai mari puteri ale Europei continentale permitea anihilarea forței ruso-germane prin conflicte sângeroase, redistribuind resursele ambelor țări în favoarea lor.
Ținând cont de ritmului creșterii economice, dezvoltării industriale, geniului creator al oamenilor, care asigurau o dezvoltare tehnologică rapidă, Rusiei și Germaniei ar fi trebuit deja în prima jumătate a secolului XX-lea să se situeze primele locuri în lume - dacă nu ar fi fost cele două războaie mondiale în care, ca urmare a intrigilor anglo-saxonilor, au fost nevoite să lupte între ele.
”Gustul amar” al unui secol de ostilități încă mai este resimțit. Moscova și Berlinul sunt nu numai parteneri strategici, ci chiar aliați situaționali (se pare că Germania doar conștientizează nevoia unei astfel de alianțe). Dar formatul discuției propuse de Merkel în cadrul ultimei sale vizită la Moscova depășește ritmul de dezvoltare al relațiilor formale. Discutând problemele globale, Rusia și Germania constată că nu există contradicții ireconciliabile între cele două state - acestea au practic aceeași abordare a proceselor care au loc în lumea modernă, văd cam aceleași căi de depășire a crizelor sistemice cu care se confruntă lumea, aceleași moduri de rezolvare a problemelor actuale.
Așadar, în cadrul acestei întâlniri, cea mai importantă discuție a fost despre situația din Orientul Mijlociu și problemele privind finalizarea gazoductului ”Nord Stream - 2”. S-a anunțat că gazoductul va fi finalizat, deși cu o ușoară întârziere. Vorbind despre finalizarea inevitabilă a conductei de gaz (iar Putin a anunțat chiar termenele - sfârșitul anului curent - începutul anului viitor), ambii lideri și-au pus în joc reputația. Acum darea în folosință a acestuia este într-adevăr inevitabilă.
Activitățile comune - apropie
Problemele comune (mai exact, soluționarea lor comună) contribuie la o apropiere. După negocierile de la Moscova, Rusia și Germania s-au ales cu mai multe „puncte comune”, suplimentar celor existente.
Pentru rezolvarea eficientă a problemelor comune, interesele obiective ale celor două țări necesită formarea unei uniuni politice și economice (dacă nu de jure, atunci de facto). Având în vedere problemele din jurul NATO și din interiorul UE, Berlinul va fi în mod evident interesat de acest lucru.
Nu știu, va reuși oare Merkel personal, până la ieșirea sa la pensie, să formeze o uniune ruso-germană (ea are la dispoziție prea puțin timp și nu este o sarcină ușoară), dar, evident, va face tot posibilul să se asigure ca succesorul ei (oricine ar fi) să nu reconsidere această direcție strategică a politicii germane.
În opinia mea, centrul de greutate al politicii europene se mută către Est, iar Parisul și Roma se pare că nu sunt împotriva formării axei Berlin-Moscova-Beijing (președintele francez și premierul italian l-au telefonat pe Putin imediat după ce Merkel a plecat de la Moscova și au discutat exact aceleași subiecte pe care ea le-a abordat în cadrul vizitei).
După prăbușirea URSS, în Europa a început o reîmpărțire a sferelor de influență (sau, cum sunt numite acum, zone de interes vital) în conformitate cu noile realități. Realitățile se schimbă din nou. Cel care a întârziat să urce pe nava istoriei va putea doar să plângă.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.