Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Bacalaureat 2020: ce se întâmplă cu sesiunea a doua

Liderul Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”, Marius Nistor, este de părere că ar fi mai bine să existe o singură sesiune de bacalaureat. Reacția ministrului Educației.
Sputnik

BUCUREȘTI, 11 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Marius Nistor spune că anul școlar nu poate începe la data de 1 septembrie 2020, așa cum doresc reprezentanții Consiliului Național al Elevilor. El susține, astfel, propunerea Ministerului Educației și Cercetării, care dorește ca noul an școlar să înceapă în data de 14 septembrie.

Bacalaureat 2020: anunțul bombă făcut de Monica Anisie

Nistor a declarat că trebuie să ne gândim și la cadrul didactic și că înțelege foarte bine efortul depus de elevi dar că, în egală măsură, trebuie să se țină cont și de cadrele didactice.

În schimb, Nistor a catalogat drept ”incorectă” abordarea referitoare la faptul că trebuie pusă structura anului școlar în funcție de voucherele de vacanță ale cadrelor didactice, de concediile directorilor sau ale profesorilor.

”Pentru că, dacă stau să mă gândesc, poate că ar fi bine până la urmă să am o singură sesiune de bacalaureat. De ce trebuie să facem a doua sesiune de bacalaureat în vară? Pentru ce?”, a întrebat Nistor, potrivit edupedu.ro, în cadrul unei emisiuni la postul național de radio, în prezența ministrului Educației, Monica Anisie. 

Sindicalistul susține că elevii care nu promovează în prima sesiune a examenului de bacalaureat – o parte din ei – vin și dau niște declarații de-a dreptul halucinante la televizor. Aceștia spun că nu au învățat, dar că sunt liniștiți, merg la mare să se relaxeze și că vor veni la cea de-a doua sesiune.

Bacalaureat 2019, sesiunea a II-a: Ministerul Educației, precizări importante

O nouă sesiune de bac presupune mobilizarea resursei umane, cheltuieli materiale și schimbarea programului întregului sistem de învățământ preuniversitar.

”Treaba aceasta cu procentul de 100%, 90%, haide să fim bine înțeleși nu toți copiii pot să aibă aceleași performanțe, unii pot să meargă pe o altă rută, au nevoie de calificare profesională, nu neapărat trebuie să iau un examen de bacalaureat”, a adăugat Nistor.

Potrivit sursei citate, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, nu a intervenit la propunerea liderului sindical.