Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Știrea nopții: ALTE două RACHETE au lovit o zonă strategică americană din Irak

Grupare irakiană: ”Nu închideţi ochii, pentru că răzbunarea martirului se apropie şi va veni din mâini irakiene până la plecarea ultimului vostru soldat”
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 ian - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Două rachete au lovit azi noapte ”Zona Verde” din Bagdad, punctul cel mai securizat din Irak, unde se află și ambasada americană, transmite Sputnik International

Atacul a avut loc chiar înainte de miezul nopții – ulterior fiind auzite mai multe explozii și sirenele de alarmă în centrul Bagdadului. Sursa citată menționează că deocamdată nu se cunosc nici pagubele produse – nici autorii atacului.

Știrea nopții: S-a produs - Iran a atacat bazele militare ale SUA! (VIDEO)

Acesta a fost al treilea atac asupra Zonei Verzi după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani în capitala Irakului.

Conform unei analize a Agerpres, aceste atacuri ar urmări ”să răzbune nu doar moartea generalului Soleimani, dar şi a comandantului Abu Mehdi al-Muhandis, numărul doi al grupării Hashd al-Shaabi, coaliţie paramilitară dominată de facţiunile pro-Iran”.

Sursa citată arată că moartea lui Abu Mehdi al-Muhandis a provocat ”indignare în țară” (Irak) și că un lider grupării Hashd al-Shaabi a ameninţat miercuri Washingtonul cu ”o ripostă nu mai puţin importantă decât răspunsul iranian”.

”Prima ripostă iraniană la uciderea comandantului martir Soleimani  a avut loc - a venit timpul pentru prima ripostă irakiană la asasinarea comandantului martir Abu Mehdi al-Muhandis”, a declarat liderul grupării irakiene – personaj inclus pe lista ”teroriștilor”.

Agerpres reproduce și mesajul adresat militarilor americani de o altă grupare irakiană, ”Harakat Hezbollah al-Nujaba”, una din facţiunile pro-Iran ”cele mai radicale” din Irak:

”Nu închideţi ochii, pentru că răzbunarea martirului Abu Mehdi al-Muhandis se apropie şi va veni din mâini irakiene până la plecarea ultimului vostru soldat”.