Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Ce mesaj i-a transmis Putin lui Zelenski în urma tragediei aviatice din Iran

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, i-a transmis condoleanțe omologului său ucrainean, Vladimir Zelenski, în legătură cu prăbușirea aeronavei Boeing 737 a companiei Ukraine International Airlines.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 ian - Sputnik. Liderul de la Kremlin i-a transmis un mesaj președintelui Ucrainei prin intermediul aplicației Telegram. Vladimir Putin și-a exprimat regretul în legătură cu tragedia aviatică produsă noaptea trecută la Teheran, când o aeronavă ucraineană cu 180 de oameni la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare. 

Imagni cutremurătoare cu aeronava ucraineană care s-a prăbușit în Iran

Ambasada Ucrainei la Teheran a precizat că tragedia aviatică s-a produs după ce motorul navei a luat foc și a exclus versiunea unui atentat terorist. 

Avionul s-a prăbuşit la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Imam Khomeini din Teheran, la ora locală 02:44 (04:44 ora Chișinăului).

Consiliul de Securitate al Ucrainei a anunțat că la bord se aflau 168 de pasageri și 9 membri ai echipajului. 

La rândul lor, autoritățile din Iran au precizat că în avion se aflau în total 179 de persoane - 147 iranieni și 32 de cetățeni ai Canadei, Germaniei, Ucrainei, Marii Britanii, Elveției, Suediei și ai Afganistanului.

Video: Momentul căderii avionului în Iran cu 180 pasageri la bord

Compania Ukraine International Airlines a precizat ca avionul a trecut testul tehnici planificat și complex chiar acum 2 zile, pe 6 ianuarie. Operatorul aerian a anulat pentru o perioadă nedeterminată cursa Teheran-Kiev. 

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenskii, a exprimat condoleanțe familiilor îndurerate și a dispus să fie inițiat un dosar penal pentru a stabili cauzele exacte ale producerii tragediei. După prăbușirea avionului Boeing, toată flota ucraineană va fi supusă unor verificări.