Un purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, Jonathan Hoffman, a declarat într-un comunicat că ”e clar că aceste rachete au fost trase dinspre Iran şi au vizat cel puţin două baze irakiene care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei”.
La numai o oră de la primul atac, Iran a lansat a atac împotriva unei baze militare din Irak ocupată de trupe americane.
”Rachetele iraniene au lovit o bază americană din apropierea aeroportului Erbil din Kurdistanul iranian”, a transmis agenţia FARS, preluată de Agerpres.
După primele atacuri, Pentagonul a anunțat că va face o analiză a situație. ”Evaluăm situaţia şi răspunsul nostru, luăm toate măsurile necesare pentru a proteja personalul american, partenerii săi şi aliaţii din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al DOD, Jonathan Hoffman.
De cealaltă parte, ministrul de externe iranian, Javad Zarif a spus că atacurile au fost de ”autoapărare”, preluând retorica folosită de Donald Trump ca motiv al asasinării generalului Soleimani.
”Atacurile cu rachete împotriva bazelor americane din Irak au fost măsuri legitime de autoapărare și s-au încheiat acum, întrucât Iranul nu intenționează să facă război sau să escaladeze situația mai departe”, a declarat ministrul de externe, Javad Zarif, transmite Russia Today.
Ministrul iranian a explicat că ”au fost „măsuri proporționale în autoapărare” în conformitate cu 51 din Carta ONU”, precizând că ”Nu căutăm escaladarea sau războiul, ci ne vom apăra de orice agresiune”.
Zarif a argumentat că loviturile au vizat bazele SUA de la care au fost lansate atacuri „lașe” împotriva cetățenilor iranieni și a unor înalți funcționari - referindu-se la generalul Qassem Soleimani, șeful Forței Quds a Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (, ucis într-un atac de drone în afara Bagdadului săptămâna trecută, transmite Russia Today.