Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

„Fața diavolului” apare în fumul din incendiile violente din Australia - Foto

Temperaturile depășesc 40 ° C, iar incendiile forestiere persistă luni întregi în Australia, unde un surfer a imortalizat nori de fum care par să formeze „fața diavolului”.
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 ian - Sputnik. Temperaturile au urcat la peste 40° C, iar vânturile puternice încă răspândesc flăcările în Australia. Zeci de mii de rezidenți și-au evacuat locuințele pe 4 ianuarie pentru a fugi de incendiile forestiere agravate de condițiile meteorologice catastrofale în timp ce Sydney, principalul oraș al țării, este amenințat cu întreruperi de energie.

O imagine sinistră care pare să ilustreze o „față a diavolului” a fost fotografiată în mijlocul focurilor de tufișuri. Un surfer a distribuit această fotografie, întrebând dacă alții o pot vedea.

"Nu sunt tare în chestiuni fantasmagorice, dar există o față mare a diavolului în foc", a declarat pentru 7News un fermier australian care a petrecut mai mult de 13 ore luptând cu flăcările pentru a-și salva locuința din estul Gippsland.

El s-a adresat din nou premierului Scott Morrison și l-a chemat să „acționeze”, să sprijine oamenii și „să nu-i lase pe ceilalți să moară”.

„Oamenii australieni se tem. Este ridicol ... Domnule Morrison, vă rog, puneți-vă mănușile și veniți aici să mă vedeți", a spus el.

Situația în Australia

Incendiul infernal din Australia: „cea mai mare evacuare de populaţie” - FOTO, VIDEO
Temperaturile au depășit sâmbătă 40 ° C și vânturile puternice au suflat, provocând sute de incendii, cele mai multe dintre ele fiind în afara controlului. Sâmbătă, prim-ministrul Scott Morrison a solicitat să se desfășoare 3.000 de rezerviști militari, o mobilizare fără precedent.

A fost declarată stare de urgență în partea de sud-est a insulei, cea mai populată regiune, iar vineri s-au dat ordine la peste 100.000 de persoane pentru evacuarea a trei state. De la începutul sezonului de incendii din septembrie, 23 de persoane au murit în Australia, potrivit premierului.

Mai multe zeci lipsesc, peste 1.500 de case au fost reduse la cenușă. O suprafață echivalentă cu două Belgii sau Hawaii a ars.