Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

România, între SUA și Iran, se află ”în prima linie a frontului irakian”

Analistul Sorin Roșca Stănescu consideră că România este prinsă ”în cleștele americano-iranian” și atrage atenția asupra pericolelor care vizează țara noastră în situația de conflict dintre cele două puteri
Sputnik

BUCUREȘTI, 5 ian - Sputnik, Marius Holdean. Roșca Stănescu își începe analiza publicată pe Corect News cu evaluarea la rece a situației din Orientul Mijlociu.

Astfel, spune analistul, ”neoficial, între Statele Unite și Iran s-a declanșat un război. Acest război, după toate probabilitățile, nu se va purta nici pe teritoriul Statelor Unite și nici pe teritoriul Iranului. Ci în altă parte. Pentru moment, în Irak și în Kenya. Și cine știe unde va mai fi el transferat? E important însă să ne punem întrebarea unde este prinsă România în acest război. Și ce are de făcut”, interpretează el scena internațională din perspectiva României.

SRS ne atenționează că, în calitatea sa de ”unul dintre cei mai fideli aliați ai Statelor Unite”, România este expusă războiului nedeclarat, dar declanșat de Washington împotriva Iranului și războiului Teheranului împotriva Statelor Unite.

Dar analistul nu se lasă păcălit de declarațiile oficiale ale SUA, ci arată că, în realitate, originea acestui atac, care a declanșat războiul dintre Iran și Statele Unite poate avea, așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori în istorie, o cu totul altă cauză, de natură politică.

”Asaltul democraților asupra republicanilor lui Donald Trump, acuzațiile care i se aduc președintelui american și posibilitatea ca el să fie demis în urma investigației parlamentare și penale, pot fi de natură să creeze un efect pervers. Un război între Statele Unite și Iran este de natură să strângă rândurile la Washington și să unească din nou o națiune divizată. De aceea este irațional să excludem teza conform căreia atacul ucigaș îndreptat împotriva unei persoane percepute drept erou la Teheran este deliberat și are la bază nu criterii de strategie militară, cât mai degrabă o strategie politică”, indică SRS posibilele cauze interne ale conflictului extern declanșat de SUA.

Ce se întâmplă cu soldații români din Irak?

Reacția MAE la situația din Orientul Mijlociu, criticată de comentatori
Mai departe, analiza indică faptul că nu doar Ambasada Statelor Unite din Bagdad, precum și toate bazele militare, sunt întărite și păzite cu strășnicie, ci la fel se întâmplă și în ceea ce privește bazele militare ale României din Irak, doar că ”din motive diplomatice sau cine știe, poate de altă natură, despre aceasta se vorbește mai puțin. Cetățenii americani și români sunt chemați de urgență în țară. fiind atenționați că se află în pericol pe teritoriul irakian”, mai spune SRS.

Se așteaptă așadar o contralovitură în forță a Iranului pe teritoriul Irakului, observă Roșca Stănescu, iar din acest moment, forțele iraniene, extrem de bine înarmate și antrenate, motivate de o rezistență de decenii în fața celui mai puternic stat al lumii, pot pregăti ordinul de a ataca oriunde. Atenție! Oriunde înseamnă, pentru analistul citat, ”în orice teatru de război în care sunt prezente trupele Statelor Unite și cele ale statelor aliate”, aici gândindu-se și la România.

Mai mult, SRS arată că afirmația lui Donald Trump potrivit căreia Iranul nu a câștigat nici o bătălie, este falsă. ”De-a lungul istoriei sale milenare, Iranul a câștigat numeroase războaie. În ceea ce ne privește, ne putem aminti cum armata lui Darius a ajuns până în sudul Dunării”, face el recurs la istorie, amintind că pe parcursul istoriei recente, Iranul și-a creat forțe militare redutabile, care au acționat cu succes în numeroase războaie asimetrice, desfășurate pe o arie geografică largă, inclusiv în Somalia.

Este România pregătită?

Americanii nu se mai lasă prostiți: manifestații anti-Trump și anti-război în SUA
”Fapt este că întreaga lume trebuie să se pregătească pentru a face față eventualelor consecințe ale unui război, care nu se știe unde și în ce condiții se va purta. Iar războiul este și de natură economică. Pentru că numai la câteva zile de la lovitura executată de Statele Unite, prețul petrolului a început să crească vertiginos. Efectele se vor simți în lumea întreagă”, pune SRS degetul pe rană.

Ba chiar el atrage atenția că România, ”aflată în prima linie a frontului irakian, prezentă și pe alte fronturi alături de Statele Unite, trebuie să se pregătească la rândul ei” și că nu este suficient să adoptăm și să urmăm strategia trasată de Departamentul de Stat, de Pentagon și de Casa Albă.

Sfatul lui SRS este ca, pornind de la aceste strategii, autoritățile de la București să stabilească și o strategie proprie pornind de la particularitățile prezenței noastre militare și civile în diverse zone sensibile ale planetei.