„Varianta liderilor de acum din interiorul PSD, inclusiv Ciolacu, nu o văd ca pe o salvare a PSD. Trebuie să fie o emblemă a PSD. Indiferent cine vine acum după Dragnea, sunt la nivel de doamna Dăncilă, politicieni de rangul 2 după părerea mea”, a declarat Cristoiu pentru Antena 3.
El spune că PSD are nevoie de un salvator, dar că acesta nu poate veni din cadrul liderilor actuali.
”Indiferent cine ar veni, Ciolacu, Olguța Vasilescu, ar veni din interiorul unei grupări, ar fi tot la nivelul lor. Dragnea, Dăncilă, Ciolacu, nu au viziune”, a fost de părere Cristoiu.
Și, de aici, propunerea trăznită a lui Cristoiu că singurul care poate salva PSD ar fi un lider precum George Maior, în ciuda faptului că acesta este o personalitate mai mult decât controversată.
„Este om de stânga, provine dintr-o familie de stânga, a fost și în PSD. Oricum este infinit mai bun decât liderii interimari sau permanenți de azi. Nu știu daca va veni”, a spus Cristoiu, care a adăugat că PSD ar trebui să-l accepte pe Maior să vină ca să salveze partidul.
În contextul în care mandatul lui Maior la Washington ar putea lua sfârșit, propunerea lui Cristoiu poate fi și o pregătire a terenului pentru întoarcerea lui Maior care nu se va mulțumi să stea pe banca de rezerve.