BRUXELLES, 2 ian - Sputnik, Daniel Porovăț. După ce guvernat cu FPO, Sebastian Kurz revine la cârma Austriei alături de Verzi. Anunţul oficial a fost făcut de liderul conservator, la încheierea unei reuniuni desfăşurate ieri seara la Viena. Cancelarul Sebastian Kurz a salutat acordul cu Verzii, calificându-l ca un "excelent" acord de guvernare la capătul unor discuţii care "nu au fost uşoare" între două "partide foarte diferite".
"Am reuşit să reunim tot ce este mai bun din ambele lumi", a declarat liderul OeVP (Partidul Poporului, conservatorii), avându-l alături, la conferinţa de presă, pe şeful partidului ecologist Die Grünen, Werner Kogler.
Kogler, în vârstă de 58 de ani şi care va prelua funcţia de vice-cancelar, şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că cele două formaţiuni politice au reuşit "să construiască punţi" pentru "viitorul Austriei".
La trei luni după alegerile legislative din 29 septembrie, câştigate de partidul fostului cancelar Kurz, Austria va experimenta o alianţă inedită între OeVP şi Verzi, care au obţinut un rezultat bun la ultimul scrutin.
Ecologiștii, la guvernare în mai multe țări europene
În felul acesta, Austria se va alătura Suediei, Finlandei, Lituaniei şi Luxemburgului, ţări în care ecologiştii participă la guvernare, într-un context în care apelurile la combaterea schimbărilor climatice se înmulţesc.
Tandemul austriac nu are foarte multe puncte de vedere comune spre exemplu, conservatorul Sebastian Kurz este partizanul unei politici dure faţă de imigranţi, în timp ce Verzii de stânga au fost printre cei mai virulenţi opozanţi ai tânărului Kurz, în perioadă în care, alături de aliaţii de la FPO, a preluat primul mandat de cancelar în decembrie 2017.
Anul trecut, Kurz a convocat alegeri anticipate, pe care partidul său le-a câştigat cu 37.5%. Confruntat cu un partid social-democrat în pierdere de viteză, liderul de dreapta a ales să îşi îndrepte atenţia spre ecologişti, care au obţinut cel de-al patrulea scor, cu 13.9% din voturi.
Sebastian Kurz a insistat deja asupra intenţiei sale de a "continua scăderea impozitelor" şi "combaterea imigraţiei ilegale". Detaliile compromisului convenit de cele două partide vor fi cunoscute după prezentarea programului comun de guvernare.
Dreapta va domina în mare parte noul executiv în cadrul căruia Verzii ar trebui să preia patru portofolii, inclusiv un "super-minister" al mediului, care include transporturile, energia şi tehnologia. Numele deputatei ecologiste Leonore Gewessler, fost lider al uneia dintre cele mai importante organizaţii de protecţia a mediului din Austria, a fost deja anunţat pentru acest post.
Conform informaţiilor apărute în presă, justiţia, afacerile sociale şi cultura ar urma, de asemenea, să revină Verzilor. Partidul lui Sebastian Kurz va păstra controlul ministerelor de interne, de finanţe şi al afacerilor externe.
Partidul Verzilor va trebui să îşi dea acordul asupra pactului guvernamental în cadrul unui congres extraordinar, care a fost convocat pentru sfârșitul săptămânii, iar învestitura noului executiv ar putea avea loc luni.