BUCUREȘTI, 31 dec – Sputnik. Exploatarea de către un șir de politicieni din SUA, în cadrul procesului electoral, al “cărți rusești” blochează multiplele oportunități de dezvoltare ale relațiilor bilaterale normale între Washington și Moscova, consideră purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei, Maria Zaharova.
Pe 10 decembrie, ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a efectuat o vizită în SUA, în cadrul căreia a avut discuții cu secretarul de stat Mike Pompeo și a avut o întrevedere cu președintele Donald Trump. Părțile au discutat despre Siria, Ucraina, Libia, Afganistan și Venezuela. De asemenea, au fost abordate subiectele ce țin de stabilitatea strategică, soarta tratatului New START și situația din jurul Coreei de Nord.
„Nu este în competența mea să competența mea să-mi comentez percepțiile. Însă dacă ar fi să vorbim de abordarea părții americane, atunci există o înțelegere clară că ei conștientinzează ce beneficii ar putea avea de pe urma relațiilor economice, relațiilor politice, de pe urma relațiilor în multe alte domenii. Însă, în același timp înțeleg că acum este vorba de niște oportunități ratate”, a declarat Zaharova într-un interviu oferit RIA Novosti.
Purtătorul de cuvânt al MAE a menționat că trebuie luat în considerație faptul că președintele SUA “este în primul rând un om de afaceri și abordează totul din perspectiva cifrelor și indicatorilor economici”. Zaharova a mai adăugat că din acest punct de vedere partea americană conștientizează care sunt oportunitățile ratate de pe urma lipsei unei evoluții în relațiile cu Rusia.
“Americanii, fiind oameni pragmatici, își dau bine seama ce ar putea pierde de pe urma dezvoltării relațiilor”, a subliniat ea.
În același timp ea a adăugat că există și „o altă realitate” – mediul politic din SUA, care se află într-un proces electoral.
“Un șir de personalități politice exploatează „carta rusească” în campania lor politică. Această abordare a fost aleasă acum câțiva ani și este realizată până în prezent în cadrul campaniilor electorale a unor candidați. Acest lucru blochează multe oportunități de dezvoltare ale unor relații bilaterale normale. Asta se întâmplă acum”, a explicat Zaharova.
Anterior Lavrov a menționat într-o emisiune la postul public rusesc de televiziune că întrevederea lui cu președintele american a reprezentat un „moment principial” al relațiilor ruso-americane. Această tradiție nu este susținută cu toate statele, însă Moscova și Washingtonul o urmează.