Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Anunţ meteo: schimbare radicală a vremii – viscol, ninsori, ploi abundente

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vânt puternic, ploi abundente şi ninsori, valabilă chiar înainte de Crăciun. Care vor fi zonele cele mai afectate.
Sputnik

BUCUREŞTI, 23 dec – Sputnik, Doina Crainic. Potrivit ANM, în intervalul 22 decembrie, ora 20:00 – 24 decembrie, ora 20:00, va ploua temporar în cea mai mare parte a țării. Ploile vor fi mai frecvente în vest, nord-vest și centru unde local, îndeosebi în zonele de deal, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20...30 l/mp.

Prognoza meteo pe 4 săptămâni: cum se anunţă prima parte a lunii ianuarie – vine zăpada?

Din noaptea de luni spre marți (23/24 decembrie) în Maramureș și Transilvania și trecător în nordul Moldovei și Dealurile Crișanei se vor semnala și precipitații mixte.

Vântul va avea intensificări locale și temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari (în general de 55...60 km/h) în regiunile sud-vestice și pe spații mai restrânse în centrul teritoriului, iar în noaptea de duminică spre luni cu precădere pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre.

În zonele montane, treptat, începând din seara de luni, 23 decembrie, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă, mai consistent în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali. În special pe creste, vor fi rafale ale vântului de peste 80...90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.

Meteorologii au anunţat anterior că un ciclon mediteranean gigantic se va abate asupra României, în intervalul 23-27 decembrie.