MOSCOVA, 19 dec – Sputnik, Lev Rîjkov. Amenințarea cu dosare penale din partea structurilor de forță estoniene ]n adresa jurnaliștilor Sputnik Estonia, în cazul în care aceștia nu vor renunța la locul de muncă, nu corespund reprezentărilor europene despre apărarea libertății cuvântului și democrație. Este poziția prezentatorul rus de televiziune Vladimir Soloviov.
„Nu-mi vine să cred că în secolul XXI, într-o țară membră a Consiliului Europei, într-o țară care apreciază înalt (cel puțin, în declarațiile politicienilor lor) valorile democratice, ar fi posibilă o situație în care jurnaliștilor li se spune: „Fie demisionați, fie plecați la închisoare”. În nicio țară din lume nu ne-am putea imagina o astfel de situație, doar dacă nu este vorba de niște tirani din trecut, în care o persoană ar fi condamnată fără o decizie a judecății, fără intentarea unui dosar, fără prezentarea unor acuzații”, a declarat jurnalistul rus.
Amenințările adresate jurnaliștilor, a menționat Soloviov, sunt legate de faptul că își îndeplinesc datoria profesională și lucrează într-o publicație absolut legitimă.
“Sper că e o eroare, fie un funcționar extrem de zelos nu a citit atent legile atât din Estonia, cât și normele europene cu privire la activitatea presei”, a declarat Soloviov.
Mai devreme, redactorul șef al Agenției Internaționale de Presă “Rossiya Segodnya”, RT și Sputnik, Margarita Simonyan a publicat în limba estoniană și rusă o adresare președintelui Kersti Kaljulaid în care îi atrage asupra situației legate de Sputnik Estonia, cerând să nu admită arestarea jurnaliștilor.