BUCUREŞTI, 18 dec – Sputnik, Doina Crainic. Curtea Supremă din Polonia a publicat un comentariu de 40 de pagini în care constată că proiectul depus joia trecută de deputații partidului conservator naționalist Legea și Justiția (PiS) constituie o „încercare de a forța judecătorii (...) să aplice toate reglementările votate de majoritatea aflată la putere”, chiar dacă instanța le consideră „incompatibile cu standardele legale înalte”.
Textul prevede sancțiuni, inclusiv excluderea, pentru judecătorii care contestă legalitatea numirii unui alt judecător, precum și pentru „activități de natură politică” sau care pot „dăuna funcționării sistemului justiţiei”.
Guvernul prezintă acest proiect ca având scopul de a evita haosul în sistemul judiciar polonez.
Pentru opoziție, riscul declanşării haosului vine din reformele controversate criticate de Comisia Europeană, în timp ce legea care urmează apare ca o „tentativă de a-i reduce la tăcere” pe magistrații care se opun.
La rândul său, Curtea Supremă consideră că este „foarte probabil” ca acest text, odată adoptat, să conducă la „inițierea de către instituțiile europene a unei proceduri prin care să constate nerespectarea de către Polonia a angajamentelor care decurg din tratate și, pe termen lung, necesitatea ca [ţara] să părăsească Uniunea Europeană”, potrivit Sputnik France.
Mai multe organizații ale magistraților, precum Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului și Comitetul pentru Apărarea Democrației (KOD, opoziție) au cerut miercuri seară organizarea de manifestații împotriva proiectului de lege, în fața parlamentului de la Varșovia și în fața instanțelor în alte o sută de orașe poloneze.
Pentru Danuta Przywara, președintele Fundației Helsinki din Polonia, intrarea în vigoare a acestui text ar marca „sfârșitul separării puterilor și revenirea la puterea unică, regim pe care l-am experimentat în perioada Poloniei comuniste”.
Inițiativa conservatorilor vine ca reacție la o hotărâre pronunțată la începutul lunii decembrie de Curtea Supremă, în baza unui aviz al Curții de Justiție a UE.
CS a considerat că noul Consiliu Judiciar (KRS), organismul care numește judecători, nu oferă garanții de independență față de puterea politică, punând sub semnul întrebării un aspect al reformelor dorite de putere.