BUCUREȘTI, 17 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că toți candidații ce au obținut minim 60% din punctajul maxim realizat pe fiecare domeniu, pe țară, vor alege locurile/posturile în specialitate, precum și centrele de pregătire.
Ca în fiecare an, repartiția se va face prin teleconferință.
Pentru sesiunea 2019 - 2020, Ministerul Sănătăţii a alocat, suplimentar, 2.448 locuri, din care 936 pentru domeniul medicină, 1.052 pentru domeniul medicină dentară şi 460 pentru farmacie, informează ms.ro.
Mai mult, Guvernul a creat cadrul legal care să permită "formarea unui număr record de rezidenţi", atât în spitalele judeţene, unităţi medicale private şi unităţi medico-militare.
Pentru suplimentarea numărului de locuri au fost luate în calcul toate unităţile de învăţământ superior medical acreditate.
Victor Costache, ministrul Sănătății, a explicat că este pentru prima oară, după 30 de ani, în care au fost asigurate locurile pentru toţi cei care au obţinut punctajul de trecere.
”Am suplimentat locuri pentru mai multe specialităţi, în special cele deficitare, ca de exemplu pediatrie, medicină de urgenţă, ATI, medicină de familie, epidemiologie etc. Practic am început implementarea primelor măsuri pentru a ţine tinerii rezidenţi în ţară", a declarat demnitarul.
Lista locurilor, inclusiv cele suplimentate, se găsește pe pagina oficială de rezidențiat www.rezidentiat.ms.ro
Lista posturilor publicate inițial a rămas nemodificată.