BUCUREŞTI, 16 dec – Sputnik, Doina Crainic. O femeie din Dallas, care lucrează la un magazin de încălțăminte, a devenit brusc una dintre cele mai bogate femei din Statele Unite, după ce un filantrop necunoscut a transferat 37 de milioane de dolari (aproape 33 de milioane de euro) în contul său bancar, relatează Sputnik France.
„Chiar am crezut că cineva ne-a donat acei 37 de milioane de dolari”, a declarat femeia pentru mass-media.
Potrivit CBS, după ce a descoperit această sumă neașteptată, femeia a discutat cu soțul ei. Acesta a decis să sune la bancă pentru a afla de unde a venit transferul, fiindcă „era ceva prea frumos ca să fie adevărat”.
Situația s-a lămurit rapid. Cu puțin timp înainte, un client făcuse o depunere în valută, iar acest flux de numerar a fost procesat manual de către un operator. Apoi a introdus numărul contului. Presa locală a scris că banca şi-a luat banii înapoi, prezentând scuze.
Chiar dacă aceste milioane au rămas în cont doar o zi și jumătate, această femeie a avut timp să se gândească cum i-ar fi putut cheltui. Ea a declarat pentru CBS că a avut ideea de a face o donație caritabilă și de a investi în imobiliare.
„Am fost milionară, am o captură de ecran, așa că pot vorbi despre asta. Este poveste grozavă”, a declarat ea.