Video
Materiale video

În pragul unui război rece: SUA au testat o rachetă interzisă de INF

SUA au testat o rachetă balistică cu rază medie de acțiune fără focoasă nucleară, cu bazare terestră, interzisă anterior de INF.
Sputnik

Șeful Pentagonului Mark Esper a anunțat efectuarea cu succes a testelor cu racheta non-nucleară cu bazare terestră. Acest tip de rachete era interzisă de Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF). URSS și SUA au semnat documentul în 1987, însă în august al acestui an Washingtonul a anunțat ieșirea unilaterală din tratat.

Șoigu: Denunțarea INF ar putea provoca o cursă a înarmărilor în Europa și Asia-Pacific

Astfel de acțiuni demonstrează politica duplicitară a SUA, consideră politologul militar Andrei Koșkin, șef al Catedrei de politologie și sociologie a Universității Ruse de Economie Plehanov. Pentru că este evident că SUA au lucrat asupra acestor proiecte în perioada în care era în vigoare Tratatul INF.

Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) și-a încetat existența pe 2 august curent, la inițiativa SUA. La începutul acestui an, Washingtonul a anunțat că intenționează să părăsească în mod unilateral acest acord și a acuzat Rusia de nerespectarea lui. La începutul lunii iunie, președintele rus, Vladimir Putin, a semnat legea cu privire la suspendarea participării țării la Tratat. Oficialitățile ruse au declarat în mai multe rânduri că țara respectă toate prevederile INF.