Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

S-a întors roata: PSD acuză acum PNL că îngroapă țara în datorii!

PSD a anunțat pe pagina de Facebook a partidului că Executivul PNL a depășit pragul de 11 miliarde de lei împrumuturi în nici o lună și jumătate, ceea ce înseamnă că guvernarea liberală va crește datoria cu circa 70 de miliarde lei.
Sputnik

BUCUREȘTI, 13 dec - Sputnik, Marius Holdean. PSD a postat un filmuleț în care arată că ”Guvernul PNL ne îngroapă în datorii” și face un calcul al împrumuturilor Executivului condus de Ludovic Orban.

PSD atacă la CCR legile pe care Orban și-a asumat răspunderea

„În doar 5 săptămâni și jumătate, Guvernul PNL a depășit pragul de 11 miliarde de lei împrumuturi. Aproape triplu față de #PSD! Și tot ei anunță că nu prea se vor încadra în plafonul maxim de 40% din PIB pentru datoria publică. Asta înseamnă că, într-un an, PNL va crește datoria cu aproape 70 de miliarde de lei! Cu mult peste cele 40 «amanetate» de România în vârful crizei economice din 2010! Cum vă sună viitorul?”, este mesajul PSD postat astăzi pe pagina de Facebook a partidului.

PNL a acuzat în numeroase rânduri PSD, atunci când liberalii erau în opoziție, că se împrumută prea mult și că scufundă țara în datorii. Dar, potrivit cifrelor oferite de PSD, PNL a contractat împrumuturi de trei ori mai mari decât Guvernul PSD! Încă o dovadă că marile promisiuni liberale din opoziție nu mai valorează nimic la putere și un posibil motiv pentru dorința anticipatelor, înainte ca eșecul guvernării PNL care se face deja simțit să îi doboare electoral și să readucă PSD la putere.

Între timp, premierul Ludovic Orban susține că Executivul va face calculele necesar, dar nu exclude ca acele creșteri salariale care ar trebui acordate profesorilor în septembrie 2020 să nu mai fie acordate. Orban a spus că se va face o analiză pentru a se vedea dacă odată cu acele creșteri se mai încadrează în ținta de deficit bugetar de 3,6%.

”Pentru majorarea salariilor cadrelor didactice, prin legea salarizării, prima majorare este de la 1 ianuarie 2020 și după aceea este prevăzută în OUG 114, o creștere anticipată la nivelul din 2022 o creștere anticipată pentru cadrele didactice, care trebuie făcută în septembrie. Vom lua o decizie după ce vom vedea cum arată bugetul și vom vedea în ce măsură vom reuși să menținem deficitul la 3,6%”, a spus Ludovic Orban.

Cu asemenea măsuri, este clar că, dacă alegerile se vor face la termen, adică peste aproape un an de zile, PNL va păți la fel ca după Guvernarea Cioloș, când dezamăgirea față de guvernarea impusă de Iohannis a fost atât de mare încât PSD a câștigat alegerile fără drept de apel.