CHIȘINĂU, 13 dec – Sputnik. Structurile de forță ucrainene au descoperit în regiunea Odesa o conductă prin care era transportat ilegal spirt din Republica Moldova în Ucraina, anunță Procuratura Generală a Ucrainei.
Conductă de spirt, descoperită la frontiera moldo-ucraineană - Video, Foto
© Photo : Procuratura Generală a Ucrainei
„În regiunea Odesa a fost identificată transportarea ilegală peste frontiera de stat a mărfurilor accizabile – spirt, cu utilizarea unei conducte din Republica Moldova în Ucraina”, se menționează în comunicatul de presă.
Conductă de spirt, descoperită la frontiera moldo-ucraineană - Video, Foto
© Photo : Procuratura Generală a Ucrainei
Potrivit serviciului de presă al procuraturii, în garajul unei gospodării din satul Cuciurgan a fost descoperită o țeavă de plastic, prin care din Moldova era pompat spirt.
Conductă de spirt, descoperită la frontiera moldo-ucraineană - Video, Foto
© Photo : Procuratura Generală a Ucrainei
De asemenea, oamenii legii au descoperit patru butoaie de plastic cu câte 250 de litri, pline cu alcool și peste 100 de butoaie de plastic goale, cu volum de 250 de litri fiecare. Conducta este demontată.
“Anchetatorii consideră că angajații din cadrul structurilor de drept, probabil, au intrat în complicitate cu reprezentanții unor structuri comerciale, fapt prin care au adus daune statului”, se menționează în comunicat.
A fost intentat un dosar penal pentru “abuz de putere sau de serviciu”, fapt care este pedepsit cu până la opt ani privațiune de libertate.