BRUXELLES, 13 dec - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul britanic Boris Johnson a reluat astăzi, după victoria clară obţinută de Partidul Conservator la alegerile anticipate care au avut loc ieri, promisiunea de a realiza Brexitul la 31 ianuarie.
După trei ani de dezacorduri, "voi pune capăt acestor absurdităţi şi vom face Brexitul la timp până la 31 ianuarie, fără dacă, fără dar, fără poate", a declarat azi dimineață Johnson în faţa susţinătorilor săi la Londra.
Premierul, al cărui partid a obţinut, potrivit rezultatelor încă parţiale, 363 de mandate în Camera Comunelor din totalul de 650, a adresat "felicitări absolut tuturor celor implicaţi în asigurarea celei mai mari victorii a conservatorilor din anii 1980".
Premierul în exercițiu le-a mulțumit în special susţinătorilor Partidului Laburist care au ales să voteze pentru partidul său: "Ne-aţi împrumutat votul vostru şi probabil nu vă consideraţi adevăraţi conservatori. Sunt copleşit de încrederea pe care mi-aţi acordat-o şi pe care ne-aţi acordat-o", a declarat Johnson.