Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ce va face Iohannis la Consiliul European de iarnă

Președintele Iohannis participă la Consiliul European de iarnă, care are loc astăzi şi mâine la Bruxelles, el anunțând ce poziții va avea pe bugetul multianual al Uniunii Europene, pe tema planulului UE pentru schimbările climatice şi pe chestiunea Brexitulului
Sputnik

BRUXELLES, 12 dec - Sputnik, Daniela Porovăț. Preşedintele Klaus Iohannis va participa astăzi și mâine la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, pe agendă aflându-se subiecte referitoare la viitorul buget multianual al UE pentru perioada 2021 - 2027, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe ale Uniunii.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va participa şi la Summitul Euro în format extins, precum şi la reuniunea Consiliului European - articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

În ceea ce priveşte bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, preşedintele Iohannis va pleda pentru "un buget ambiţios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor".

"Preşedintele Klaus Iohannis va susţine menţinerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esenţiale datorită contribuţiei lor semnificative la sporirea investiţiilor europene şi continuarea procesului de convergenţă la nivel european”, spune Administrația Prezidențială.

În privința combaterii schimbărilor climatice, Iohannis va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziţia către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris, se spune în comunicatul președinției.

Cum în privința agendei eco europene există deja diferende importante între țările din Vet și cele din Est, Iohannis transmite că va pleda pentru o înţelegere comună asupra principiilor şi condiţiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul UE privind o economie circulară şi neutră din punct de vedere al impactului asupra climei.

Cât despre Brexit, președinția anunță că preşedintele României va susține încheierea unui parteneriat viitor ambiţios între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, care să reflecte valorile şi interesele comune și că îți dorește nu doar ratificarea Acordului de retragere de către ambele părţi, ci şi implementarea deplină a acestuia.