Relațiile româno-ruse
Principalele evenimente în relațiile diplomatice, economice și culturale între România și Federația Rusă

O delegație a deputaților ruși se află la București

O delegație a deputaților Dumei de Stat a Federației Rusiei se află într-o vizită oficială la București.
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 dec – Sputnik. O delegație a deputaților Dumei de Stat din Rusia se află într-o vizită oficială la București în perioada 9-11 decembrie, fiind invitată de președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Federația Rusă din Parlamentul României Andrei Ampleev, se arată într-un comunicat publicat de ambasada Rusiei în România.

Senator rus: Vom saluta o susținere de către România a inițiativei lui Putin

Grupul de deputați ruși, conduși de președintele grupului de deputați pentru legăturile cu Parlamentul României, Dmitryi Islamov, se află pentru prima dată în România. Delegația a fost compusă din deputații Olga Alimova (Partidul Comunist al Federației Ruse), Serghei Kriucek („Rusia Justă”) și Anton Morozov (Partidul Liberal Democrat al Rusiei), iar programul acestora a fost destul de intens.

Parlamentarii ruși s-au întâlnit cu vicepreședintele Camerei Deputaților a Parlamentului României Carmen-Ileana Mihălcescu, președintele Comisiei pentru politică externă Biró Rozália-Ibolya, cu membrii Grupului parlamentar de prietenie cu Federația Rusă și președintele lui, deputat Andrian Ampleev, cu Directorul General al Departamentul pentru Relații cu Vecinătatea Estică din MAE al României Adriana Stănescu.

În cadrul întrevederilor s-au discutat chestiunile legate de însănătoșirea relațiilor ruso-române pe baza pragmatismului și a avantajului reciproc, având în vedere tradițiile multiseculare de prietenie și ajutor reciproc și mai mulți alți factori, inclusiv restabilirea canalelor de dialog interparlamentar și, în general, a punților de comunicare și încredere reciprocă între Rusia și România, între popoarele noastre.

Interlocutorii s-au pronunțat pentru extinderea și activizarea cooperării comerciale și economice ruso-române. S-a remarcat că chiar în condițiile păstrării regimului de sancțiuni schimburile comerciale bilaterale au ajuns, în ultimii ani, la nivelul de dinaintea crizei – aproximativ 5 miliarde de dolari. Ambele părți s-au pronunțat pentru păstrarea legăturilor culturale și umanitare între Rusia și România.

România și-a dublat cifra de afaceri în comerțul cu o regiune a Rusiei

Delegația Rusă a transmis președintelui Grupului parlamentar de prietenie cu Federația Rusă din Parlamentul României, deputatului Andrian Ampleev invitația de a efectua o vizită de răspuns în Rusia în 2020 și a invitat parlamentarii români să ia parte la Forumul interparlamentar „Dezvoltarea parlamentarismului” care va fi organizat la inițiativa președintelui Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse Vyaceslav Volodin la Moscova, în iunie 2021.

Parlamentarii din Rusia au vizitat Centrul Rus de Știință și Cultură din București și au discutat activitatea Centrului cu directorul lui, Natalia Mujennikova. La Centrul cultural al Comunității rușilor-lipoveni din România a avut loc o întrevedere a membrilor delegației cu activul compatrioților.

 În cadrul unei călătorii de cunoaștere a României oaspeții din Rusia au vizitat Castelul Peleș (orașul Sinaia), Castelul Cantacuzino (orașul Bușteni) și muzeul „Casa Ceaușescu” (orașul București).