Din numărul total de candidați, absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, cei mai mulți – 3.259 sau 36,7% – vor susţine examenul la Unitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila” din Bucureşti.
“Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ s-a pregătit intens pentru buna desfăşurare a acestui concurs extrem de important pentru viitoarea generaţie de medici şi farmacişti. Dintre cei 3.259 de candidaţi înscrişi în centrul universitar Bucureşti, 1.902 sunt absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti”, a declarat rectorul Universităţii, acad. Ioanel Sinescu, citat într-un comunicat al instituției de învățământ superior.
Cele 6 centre universitare îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenți, consideră Ministerul Sănătății.
Anul acesta sunt scoase la concurs 4.710 locuri și posturi pe cele trei domenii de pregătire: 3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 locuri la medicină dentară, 256 la farmacie și 96 de locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie (MApN, Ministerul Justiției și MAI).
Într-o videoconferință organizată recent, ministrul Victor Costache a discutat cu reprezentanții universităților de medicină și farmacie despre despre adoptarea unor “măsuri suplimentare care să dea posibilitatea concurenților care obțin la concurs peste 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe țară să fie admiși ca rezidenți”.
La videoconferință au participat rectorii și prorectorii universităților de medicină și farmacie care fac parte din Comisia Centrală de organizare a concursului de intrare în Rezidențiat, dar și din comisiile locale, reprezentații premierului, reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului Educației și Cercetării.
Reprezentanții centrelor universitare în care este organizat concursul au dat asigurări că au capacitatea de a asigura suplimentarea numărului de rezidenți, în special pentru specialitățile deficitare.
“Anul acesta nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar ne dorim ca toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, să fie admiși, în condițiile în care resursa umană este deficitară “, afirma Victor Costache, în timpul videoconferinței.