BRUXELLES, 5 dec - Sputnik, Daniela Porovăț. Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat la încheierea evenimentului decizia luată la summitul NATO la Londra de lansare a unui ''proces de reflecţie'' asupra dimensiunii politice a Alianţei, proces care în opinia sa are nevoie de un mandat clar pentru a răspunde ''întrebărilor existenţiale'' ale acestei organizaţii.
''Cum putem construi o pace durabilă în Europa ?'' ''Cine este inamicul nostru ?'', ''Cum acţionăm împreună împotriva terorismului ?'', sunt câteva dintre întrebările la care acest proces de reflecţie ar trebui să dea un răspuns, a indicat preşedintele francez, care și-a menținut declarația potrivit căreia NATO se află în ''moarte cerebrală'' în ciuda faptului că unii membrii ai Alianței au fost deranjați de ea, în special Trump.
NATO trebuie să decidă care sunt astăzi ''obiectivele şi mijloacele'' sale, a sintetizat Macron, adăugând că el nu are impresia că ''toată lumea în jurul mesei'' Alianţei consideră Rusia ca fiind un ''inamic'', cum se întâmpla cu 70 de ani în urmă.
Cel mai important aspect al declarației lui Macron îl constituie faptul că președintele francez a evocat nevoia unui dialog cu Rusia în ce priveşte securitatea şi stabilitatea în Europa, inclusiv pentru a conveni un acord care să înlocuiască Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF):
''Alianţa noastră are o istorie, dar şi o geografie, prin urmare securitatea şi stabilitatea în Europa nu pot fi garantate temeinic fără un dialog solid şi exigent cu Rusia'', a explicat Macron la conferinţa de presă de la finalul summitului ce a aniversat 70 de ani de existenţă a NATO.
Procesul de reflecţie trebuie să aibă în vedere de asemenea ''drepturile şi obligaţiile'' aliaţilor, a mai spus liderul de la Elysee, el apreciind că una dintre aceste obligaţii ar fi ca un membru să nu-i pună pe ceilalţi în faţa ''faptului împlinit''.
Despre apărare europeană pentru care militează, Macron consideră că aceasta trebuie să fie un pilon în cadrul Alianţei, nu o alternativă la ea. Desigur, americanii nu o văd așa ci o constituie un proiect rival, mai ales că înseamnă utilizarea unor fonduri serioase pe care Trump ar prefera să le vadă direcționate către NATO și, mai ales, către industria americană de profil.
Macron, în schimb, își dorește să investească nu numai în apărarea europeană, ci și în dezvoltarea industriei europene de apărare, Franța având și ea interese în domeniu, capitol în care ar putea avea sprijinul Germaniei și al altor țări europene care au interesul economic să investească în propriile capacități de producere de armament.