Tembelism și curvăsărie la PSD – ”ciob” cere pedepsirea lui ”oală-spartă”!

Ar trebui uitat că Nicu Bădălău s-a dovedit un excelent lider politic și om de caracter, cu toate derapajele lui, rare și omenești…
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 dec - Sputnik, Dragoș Dumitriu. La această oră are loc CExN al PSD, o ședință cu scântei și cu un preambul uluitor: se pune problema sancționării sau chiar excluderii lui Nicu Bădălău, marginalizarea lui Dumitru Buzatu, Liviu Alexa, Codrin Ștefănescu și altor lideri.

Ultima oră: au apărut ”cele 5 directive” date de Iohannis PNL pentru ”ANIHILAREA PSD”

Vina lui Nicolae Bădălău este că a făcut o declarație din care a rezultat o jignire pentru cei care trăiesc în afara țării. Omul a precizat ulterior ce a vrut să spună, ba chiar și-a cerut și scuze.

Vina lui Dumitru Buzatu e mai mare – l-a numit tembel pe unul care măscărea de Ziua Națională. Adică l-a numit tembel pe un imbecil! Gravă eroare!...

Revin la Bădălău. În cazul lui, CExN-ul lui Ciolacu ar trebui să lase la o parte că de câteva tururi de scrutin organizația lui de la Giurgiu e campioana PSD, în ciuda faptului că acolo a fost un fief al PNL, condus de ”baronul” Lucian Iliescu, ori de miliardarul condamnat Dan Păsat.

Ar trebui uitat că Bădălău are una dintre cele mai civilizate exprimări politice, că a fost un model de comportament în Parlament, un om de echilibru, dar ferm și devotat partidului în toate situațiile – și asta se peste 15 ani de activitate la vârf! Chiar și atunci când a cerut reformarea partidului a făcut-o printr-o scrisoare decentă, cu propuneri inteligente, care și-au dovedit viabilitatea!

Ar trebui uitat și că a fost  singurul care, în momentul în care Adrian Năstase a fost trădat de parlamentarii PSD, Nicu Bădălău a fost în fruntea celor care i-au ținut partea.

Pe scurt, ar trebui uitat că Nicu Bădălău s-a dovedit un excelent lider politic și om de caracter, cu toate derapajele lui, rare și omenești…

Și cine a cerut pedepsirea lui? Codași politici, semianalfabeți, prieteni de-ai lui Gușă? De câte ori au făcut ei antireclamă PSD? De câte ori a dezvăluit presa ”afaceri” de-ale lui Stănescu, Oprișan, Dunca?... Cere ciob, pedepsirea lui oală-spartă?!

Acum, despre diaspora și curve… Oare cei ce se simt jigniți de decupaje din declarațiile lui Bădălău uită de ”Muie PSD”? Adresat la scenă deschisă, scris peste tot, create clipuri muzicale! Și, atenție, adresat NU doar liderilor politici – ci celor care au votat PSD, românilor simpli care au optat politic!

Și acum cei care au folosit ”sintagma” trivială se supără că s-a vorbit de fete duse la produs? Păi dacă vreți să fiți tratat cu respect, comportați-vă ca atare! Că dacă ați scos atâta ”…uie” pe gură și pe Face(book), drept ce vreți să vă ia lumea?

Sigur, nu asta a dorit să spună Nicu Bădălău, era doar o reflecție de bun simț… sau filosofică, așa cum considera Gabriel Liiceanu.

În plus, cum se poate pune problema în PSD a unor sancțiuni dure împotriva unui lider cu rezultate excepționale, Bădălău, sau a unora extrem de cunoscuți și apreciați în partid, cum sunt Buzatu sau Codrin? Chiar acum, când Iohannis a declarat război total?

Cum se numește scoaterea din funcțiune a unor arme grele pe timp de război? Curvăsărie? Tembelism? Trădare?...