Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Meteo pentru Marea Britanie: ce surprize aduce vremea în luna decembrie – îngheţ,-10 grade

Meteorologii anunţă că începutul lunii decembrie aduce temperaturi foarte scăzute în Marea Britanie, ger şi îngheţ. Cum va fi vremea în toată ţara în prima lună de iarnă. Decembrie 2019 ar putea fi cea mai rece lună decembrie de până acum în Regatul Unit.
Sputnik

Anunţ meteo: cum va fi de Sf. Nicolae şi în următoarele 2 săptămâni – viscol, îngheţ
BUCUREŞTI, 3 dec – Sputnik, Doina Crainic. Meteorologii britanici anunţă că începutul lunii decembrie aduce în Marea Britanie temperaturi scăzute de -10 grade C. Astfel de temperaturi se înregistrează în Scoția rurală, inclusiv -6 grade în Tyndrum, potrivit The Mirror. Britanicii sunt avertizaţi cu privire la formarea poleiului şi perturbări ale traficului.

În întreaga Europă s-au înregistrat condiţii meteo aspre, în unele părți ale Suediei semnalându-se scăderi ale temperaturilor la aproape -30 grade C.

De asemenea, unii prezic că această lună poate fi cea mai rece lună decembrie înregistrată până acum în Marea Britanie. De Crăciun ar putea fi zăpadă în mare parte a ţării.

Site-ul theweatheroutlook.com prezintă prognoza meteo pentru luna decembrie pentru întreaga Mare Britanie:

Intervalul 1/12-7/12: vreme rece şi instabilă

În mare parte din Marea Britanie, începutul de lună este rece și uscat, cu ger și ceață în timpul nopţii. În nord vremea este mai instabilă în primele zile ale lunii. Spre sfârşitul săptămânii, riscul de ploi se răspândește spre sud în toate zonele, iar vremea devine mai blândă.

Intervalul 8/12-14/12: vreme destul de rece și schimbătoare

Vremea instabilă va continua. În toate zonele vor fi perioade de ploaie și uneori va sufla vânt puternic. Aerul rece se deplasează progresiv spre sud și sunt posibile ninsori în nord. Riscul de lapoviţă şi ninsoare se poate extinde în zonele centrale și de sud, în special în cele înalte.

Intervalul 15/12-31/12: La început, vreme destul de rece și instabilă

La începutul perioadei va fi vreme schimbătoare și destul de rece. În nord poate fi destul de frig creându-se condiţii pentru zăpadă, în special în zonele înalte. Există posibilitatea ca ninsoarea să se răspândească spre sud. În restul perioadei, vremea rămâne probabil schimbătoare, temperaturile ajungând însă aproape de valorile mediei sezoniere.