Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Fost inspector școlar general al Capitalei, despre desființarea școlilor -Când se întâmplă

Ioana Mihaela Neacșu a vorbit despre Ordinul pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.
Sputnik

BUCUREȘTI, 3 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Metodologia se referă la fundamentarea și adoptarea planurilor de școlarizare pentru unitățile de învățământ de stat la evidența efectivelor de preșcolari și elevi din unitățile de învățământ particular autorizate să funcționeze provizoriu și din cele acreditate, precum și la procedura de organizare a rețelei școlare de către autoritățile publice locale, cu avizul conform al inspectoratului școlar.

Această Metodologie stabilește, practic, ce unități și ce clase vor funcționa în anul școlar viitor.

”Cred că este încă puțin cunoscut publicului larg faptul că, în conformitate cu prevederile din cuprinsul ei, unitățile de învățământ liceal, care au înregistrat un procent de promovabilitate de 0% la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019, nu mai au dreptul de a propune clase a IX-a de liceu cu frecvență zi pentru anul școlar viitor”, a explicat Ioana Mihaela Neacșu, fost inspector școlar general al municipiului București. 

Aceasta a precizat că propunerile unităților de învățământ privind cifra de școlarizare, atât pentru filiera tehnologică cât și pentru filiera teoretică, pentru clasa a IX-a seral sau cu frecvență redusă, se vor face numai pentru absolvenții de gimnaziu din promoțiile anterioare, care nu au fost cuprinși până în prezent și care vor împlini 18 ani până la începutul anului școlar viitor.

Neacșu a subliniat că această măsură nu va afecta formațiunile de studiu existente deja în aceste licee, respectiv viitoarele clase a X-a, a XI-a și a XII-a/a XIII-a. Ele vor continua să funcționeze în unitățile respective până la finalizarea liceului de către toate colectivele de elevi, indiferent de anul de studiu în care se află.

”Este posibil însă ca, fiind lipsite de un nivel de clase în viitorul an școlar, unele dintre unitățile de învățământ liceal care fac obiectul acestei decizii să nu se mai încadreze în prevederile art.19 din Legea Educației Nr.1/2011, cu alte cuvinte să coboare sub limita minimă de elevi necesară pentru funcționarea ca unitate de învățământ de stat cu personalitate juridică”, a declarat sursa citată.

În acest caz, desființarea nu este sigură în proporție de 100%, fiindcă școlile respective își pot îmbunătăți rezultatele la examenul de bacalaureat sau pot propune, în cazul liceelor tehnologice, funcționarea cu clase de învățământ profesional și profesional dual.

Dacă, însă, se va dovedi, că aceste școli nu sunt capabile de o ameliorare consistentă și rapidă a calității procesului educațional, care să genereze rezultate mai bune inclusiv la bacalaureat, autoritățile administrației publice locale, împreună cu inspectoratele școlare, pot și trebuie să ia decizia de comasare a acestora și funcționarea celor care își pierd personalitatea juridică ca structuri ale altor unități de învățământ.

”Eu cred că ar trebui să ne îngrijoreze, într-o mai mare măsură, riscurile educaționale la care sunt supuși elevii unei școli, în care nici un absolvent nu reușește promovarea examenului de bacalaureat, decât încetarea existenței școlii respective”, a explicat Neacșu.

Fostul inspector școlar general a punctat că această măsură de limitare a  funcționării unor școli foarte slabe  are un rol de protecție a elevului și de înlăturare a discriminării lui, generate de diferențele foarte mari de calitate existente între diferite licee.

În opinia sa, această decizie va genera totodată și o ușoară creștere a numărului de clase de învățământ profesional, iar în condițiile menținerii cifrei agreate de școlarizare la același nivel, se va produce și o direcționare implicită a absolvenților de gimnaziu cu medii mici la Evaluarea Națională către învățământul profesional.